4 October 2024
Chisinau
Social

Moldovenii nu sunt nici mai săraci, nici mai bogați, dar se împrumută tot mai mult

Loading
Social Moldovenii nu sunt nici mai săraci, nici mai bogați, dar se împrumută tot mai mult
Moldovenii nu sunt nici mai săraci, nici mai bogați, dar se împrumută tot mai mult
jurnal.md

În 2021, a fost înregistrată o creștere fără precedent a gra­dului de îndatorare al persoa­nelor fizice din surse oficiale de finanțare. În anul trecut, estimativ, volumul creditelor luate de către moldoveni, de la bănci și companii nebancare, s-a ridicat la 33 de miliarde de lei. Cu aproape opt miliarde de lei mai mult față de 2020.

Însă cifra este cu mult mai mare, deoarece moldovenii au alte două surse neoficiale de finanțare: rudele și prietenii, dar și persoane­le fizice care oferă împrumuturi cu dobândă (cămătarii).

Potrivit unui studiu recent, 30% dintre moldoveni declară ca au cel puțin o datorie, iar fiecare a treia persoană întâmpină dificultăți la întoarcerea ei.

 

Dificultăți din cauza datoriilor

Oamenii spun că sunt nevoiți să apeleze la ajutor financiar, pentru că salariile sunt prea mici și al­tfel nu pot face față cheltuielilor. „Avem dificultăți că vin și datorii­le, vin și facturile pentru serviciile comunale, dar nu avem ce face. Oricum, mai sunăm, mai împru­mutăm de la unul, de la altul, cred că asta, în ziua de astăzi, la toți este valabil. Știți cum e, salariul nu ajunge, dar depinde și ce nece-sități ai. Dacă necesitățile sunt mai mari, dar oricum nu te des­curci, cu salariile de 6-7 mii de lei nu ai cum să faci față, categoric”, ne spune un chișinăuian.

 

Cea mai mare problemă nu este rata dobânzilor, dar „condițiile draconice”

 

Iar expertul economic Veaces­lav Ioniță susține că aproximativ 50 la sută dintre persoanele care au un împrumut sau un credit de la bancă întâmpină greutăți, atunci când trebuie să-l rambur­seze. Circa 30% dintre aceștia fac economii la greu, pentru a-l putea întoarce, iar peste 35% se împru­mută din altă parte, pentru a se achita cu banca sau cu cămătarul. Potrivit lui, pe lângă acele 33 de miliarde de lei, pe care moldovenii le-au luat de la bănci și companii financiare nebancare, estimativ alte circa 10 miliarde de lei au fost împrumutate de către moldoveni fie de la rude sau prieteni, fie de la persoanele fizice care oferă îm­prumuturi cu dobândă.

„De la bănci, în 2021, moldove­nii s-au împrumutat de circa 22 de miliarde de lei, de la companiile financiare nebancare, estimativ, 10,2 miliarde de lei. De la rude sau prieteni – circa 8,6 miliarde de lei, iar de la persoanele fizice care oferă împrumuturi cu dobândă – 1,5 miliarde de lei. Aproape fieca­re al treilea cetățean al Republicii Moldova declară că are astăzi un împrumut”, a relevat Veaceslav Ioniță. „Altfel spus, circa 60 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova sunt plini de datorii”, a adăugat expertul.

 

Nu pot întoarce banii

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, cei care se împrumută de la per­soanele fizice care oferă bani cu dobândă sunt cei mai vulnerabili. Aproape fiecare al doilea cetățean care a împrumutat bani cu dobân­dă de la persoane fizice a spus că are restanțe și nu poate întoarce datoria. Recomandarea expertului este ca, atunci când accesați un împrumut, un credit, indiferent de unde, întrebați ce se va întâmpla dacă veți avea dificultăți la întoar­cerea datoriei, deoarece instituția financiară specifică acest lucru în contract, dar cetățenii nu acordă atenție acestui aspect important.

„De regulă, cele mai mari pro­bleme pe care le au cetățenii sunt penalitățile deosebit de mari aplicate în acest sens. Verificați condițiile de creditare. Cea mai mare problemă pe care o au cetățenii la accesarea unui cre­dit nu este rata dobânzilor, dar „condițiile draconice” pentru ca­zurile în care sunteți în dificultate de întoarcere a datoriei”, a decla­rat expertul.

Totodată, Veaceslav Ioniță mai recomandă moldovenilor să evite să se împrumute de la cămătari, dar să încerce la rude sau prieteni, iar dacă nu este posibil, să alea­gă o bancă sigură, cu contract explicit.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand