30 aprilie 2024
Chisinau
Social

Modificări legislative: sprijinirea familiilor cu copii, în vizorul sindicatelor

Loading
Social Modificări legislative: sprijinirea familiilor cu copii, în vizorul sindicatelor
Modificări legislative: sprijinirea familiilor cu copii, în vizorul sindicatelor
Vocea poporului

Reprezentanți ai centrelor sindi­cale național-ramurale, precum și alți specialiști din cadrul CNSM, au fost instruiți, recent, de către responsabili de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) despre noile modificări în legislație, im­plementate de către CNAS în ve­derea facilitării accesului părinților la indemnizațiile adresate familii­lor cu copii, demarate la 1 ianuarie 2024.

Din partea CNAS, la instruire au partici­pat Lidia Guștiuc, șefă adjunctă a Direcției indemnizații și alte prestații sociale, și Violeta Roșca, șefa Direcției indemnizații pentru familiile cu copii.

„Am dat curs solicitării sindicatelor pen­tru a desfășura acest seminar. Începând cu luna ianuarie, indemnizațiile  pentru fami­liile cu copii se stabilesc din oficiu, nu este necesar ca persoana să se adreseze la casa teritorială să depună acte. Indemnizația se stabilește mamei, iar dacă aceasta nu este asigurată, se stabilește tatălui asigurat. Tot de la 1 ianuarie, există modalitatea de a compara veniturile între soți și se stabilește indemnizația din venitul care este mai mare, indiferent că mama este angajată sau nu. Asemenea seminare sunt foarte benefice, pentru că persoanele află informația din prima sursă. Ne străduim să răspundem la toate întrebările care apar pe parcurs, de­oarece sunt prevederi noi și e firesc ca la început de cale să apară foarte multe între­bări. Suntem foarte receptivi, deschiși pen­tru a răspunde la toate întrebările”, ne-a spus Violeta Roșca.

Aceasta a mai adăugat că, pentru o in­formare mai bună a tuturor specialiștilor, angajații CNAS merg și prin raioane în ca­drul Campaniei de informare „Indemnizații fără bariere”.

 

Colaborare fructuoasă

La rândul său, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a salutat organizarea acestui seminar, apreciind bunele relații de cooperare care există între CNSM și CNAS.

„Pe 19 ianuarie, a fost lansată campania de informare, la care am participat și noi, CNSM, și ne-am asumat unele angaja-mente, că vom promova în colectivele noastre, în sindicatele de ramură, informa-ții privitor la aceste indemnizații. Cum se stabilesc, cum se achită, care sunt particularitățile etc.

Consider că este foarte binevenită această instruire pentru noi toți, ca să cunoaștem aceste aspecte. Vor fi mai multe particularități, dar este important să cu-noaștem ce urmează să se întâmple și cum putem să contribuim la informarea colegilor noștri de la sindicate la nivel de unitate, unde avem organizații sindicale primare. De menționat că atunci când s-a

anunțat că va fi dublată indemnizația la nașterea copilului, este și un rezultat al muncii noastre, a sindicatelor, pentru că noi de fiecare dată am solicitat ca indemnizațiile să fie majorate, cu atât mai mult cea la nașterea copilului”, a relevat Sergiu Sainciuc.

Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile adresate familiilor cu copii, fiind vorba de indemnizația unică la nașterea copilului, de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului, indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină se stabilesc de către CNAS, din oficiu, mamei, iar în ca­zul în care mama nu întrunește condițiile necesare, se stabilește tatălui, în baza da­telor privind naşterea copilului disponibile în Registrul de Stat al Populației, fără a de­pune cerere la casa teritorială de asigurări sociale sau în mod electronic.

Tot în mod automat este acordată și alo­caţia socială de stat pentru copiii cu diza­bilităţi severe, accentuate şi medii. Aceas­ta este stabilită pe numele mamei, în baza informației transmise de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă şi de Agenţia Ser­vicii Publice.

În ultimii ani, au fost realizate mai mul­te măsuri de sprijin pentru familiile cu co­pii: indemnizația unică la nașterea copi­lului a fost majorată până la 20000 de lei, indemnizația lunară pentru îngrijirea co­pilului până la vârsta de doi ani este acor­dată tuturor copiilor, indiferent de statutul părinților (asigurat/neasigurat social), iar în­cepând cu 1 ianuarie 2024, părinții asigurați care adoptă copii beneficiază de trei pre-stații noi: indemnizația unică pentru peri­oada de încredințare a copilului adoptabil, indemnizația unică pentru copilul adoptat și indemnizația pentru creșterea copilului cu vârsta mai mare de trei ani adoptat.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand