Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură salută faptul că Guvernul a aprobat Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu 2025-2035. Potrivit federației de ramură, această inițiativă recunoaște cultura și patrimoniul ca factori-cheie ai dezvoltării durabile și ai identității culturale.
Strategia a fost elaborată de Ministerul Culturii, în parteneriat cu UNESCO și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Potrivit ministerului de resort, noua Strategie vine ca urmare a finalizării perioadei de implementare a Strategiei pentru Cultură 2014–2020 și răspunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.
„Prin acest document ambițios, cultura și patrimoniul cultural devin piloni strategici ai dezvoltării naționale. Recunoaștem rolul lor fundamental în consolidarea identității naționale, a democrației și coeziunii sociale, dar și în stimularea diversității, a inovației artistice și a libertății de exprimare”, a declarat Sergiu Prodan, ministrul Culturii.
Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu 2025–2035 este aliniată la Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și la bunele practici europene și internaționale. Documentul are cinci obiective majore: 1. Participare largă și incluzivă la viața culturală – modernizarea și digitalizarea infrastructurii culturale, sprijin pentru sectorul cultural independent, educație artistică și culturală, promovarea cinematografiei autohtone. 2. Protejarea și valorificarea patrimoniului cultural – reformarea cadrului instituțional, inventarierea patrimoniului imobil, creșterea rezilienței în fața riscurilor, combaterea traficului ilicit de bunuri culturale, promovarea culturii memoriei. 3. Dezvoltarea capitalului uman și susținerea creativității – recunoașterea statutului omului de creație, sprijin pentru artiști și liber-profesioniști, integrarea tinerilor specialiști în instituții culturale. 4. Finanțare sustenabilă și echitabilă – diversificarea modelelor de finanțare, mecanisme incluzive pentru restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural. 5. Inter-naționalizarea culturii și a patrimoniului – implicarea diasporei, promovarea produselor culturale moldovenești pe plan european și internațional, participarea în rețele și la programe culturale globale.
Strategia va fi aplicată în două etape prin Programele de implementare pentru perioadele: 2025–2030 și 2031–2035.
Potrivit Ministerului Culturii, adoptarea Strategiei Naționale pentru Cultură și Patrimoniu 2025–2035 marchează un pas decisiv în direcția consolidării rolului culturii ca motor de dezvoltare durabilă și europeană a Republicii Moldova.
Implementarea Strategiei va contribui la modernizarea infrastructurii culturale și creșterea accesului la bunuri și servicii culturale, consolidarea coeziunii sociale și identitare prin promovarea culturii memoriei și a gândirii critice, transmiterea valorilor și tradițiilor generațiilor viitoare, crearea de oportunități pentru artiști și profesioniști, retenția și motivarea specialiștilor în țară, implicarea sectorului privat în dezvoltarea culturală, integrarea accelerată a Republicii Moldova în spațiul cultural european și internațional, protejarea patrimoniului în fața riscurilor și situațiilor de urgență, creșterea atractivității turistice a comunităților și a țării în ansamblu.



