2 October 2024
Chisinau
Varia

Mesaj de afecțiune și de rămas bun pentru o lună

Loading
Varia Mesaj de afecțiune și de rămas bun pentru o lună
Mesaj de afecțiune și de rămas bun pentru o lună
Vocea poporului

Dragi cititori, redacția vă anunță că în luna iulie se va afla în vacanță. Așa e specificul activității noastre, colectivul fiind mic, trebuie să plece la odihnă in corpore și tot in corpore să revină la muncă. Vă mulțumim că ați fost alături de noi până acum, sperăm că vom fi împreună și de acum încolo, fiindcă doar împreună suntem puternici și putem rea­liza obiectivele noastre comune. Bineînțeles, am vrea să avem și mai mulți abonați, deoarece un ziar nu poate exista fără cititori, precum suntem pe deplin conștienți și de faptul că și sindicaliștii fără „Vocea poporului”, tribuna lor, ar fi lipsiți de posibilitatea de a-și pro­mova ideile, de a face schimb de bune practici cu colegii.

Le urăm multă sănăta­te și odihnă plăcută tu­turor pedagogilor, care deja au intrat în vacanța de vară, precum și celorlalți sindicaliști care și-au programat sezonul de odihnă, pentru a-și încărca bateriile și a re­veni cu forțe noi în do­meniile în care activează. Ne revedem în august, „un timp nici tânăr, nici îmbătrânit”, vorba cân­tecului…

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand