4 October 2024
Chisinau
Social

Membrii Federației „SINDASP” cer mai mult respect din partea autorităților

Loading
Social Membrii Federației „SINDASP” cer mai mult respect din partea autorităților
Membrii Federației „SINDASP” cer mai mult respect din partea autorităților
sindasp.md

Se știe, asistenții sociali consti­tuie o verigă foarte importantă într-o societate care tinde spre respectarea drepturilor tuturor cetățenilor săi, spre ajutorarea celor mai slabi și neputincioși.

De prestația acestora depinde satisfacerea necesităților materia­le minime, confortul psihologic al persoanelor în etate, cu dizabilități, a celor năpăstuiți de soartă. Munca asistenților sociali însă este apreci­ată și remunerată de către stat sub orice nivel.

Președintele Federației Sindica­telor Angajaților din Serviciile Pu­blice „SINDASP”, Vlad Canțîr, a avut recent o întrevedere cu angajații Direcției generale asistență socială și protecție a familiei Cahul, mem­bri de sindicat. În cadrul întâlnirii, aceștia au cerut într-un glas res­pect și atitudine corespunzătoare efortului depus și volumului de muncă realizat.

Liderii de sindicat au menționat fluctuația de cadre în această sferă, lipsa motivării pentru a fi angajat în serviciul dat, arderea profesi­onală, salariile cele mai mici din tot sistemul bugetar, condițiile de muncă necorespunzătoare pentru asistenții sociali, asistenții paren­tali, care sunt pentru beneficiari și mamă, și tată, și medic, și psiholog, și șofer, și hamal, și educator…

Ei au mai vorbit despre multe alte probleme, printre care obliga­rea de a cumula funcții pe timpul concediilor unor colegi, mulți be­neficiari rămânând, în acest caz, fără susținere și supraveghere.

„Delegarea funcțiilor suplimen­tare și a responsabilităților nere­munerate în regim de urgență îi nemulțumește pe oameni, îi stre­sează. De aceea, chiar este nevoie de un psiholog în cadrul Direcției asistență socială și protecție a fa­miliei, pentru a-i ajuta pe angajați să depășească stresurile, pericolele, care generează diferite situații de conflict. Este imperios necesar să se revină la un dialog cu partenerii so­ciali, ca să se schimbe ceva în bine pentru acești salariați. Este nevoie de stimulare și de motivare! Dar și de o atitudine mai înțelegătoare din partea celor cu pâinea și cuțitul!”. Acesta a fost mesajul sindicaliștilor angajați în sistemul asistenței soci­ale din Cahul. Situația e similară și în alte raioane.

Vlad Canțîr, liderul Federației „SINDASP”, le-a promis colegilor din sindicat toată susținerea sa, problemele lor urmând să fie puse pe tapet în cadrul întrevederilor cu responsabilii din ministerul de resort și de la Guvern.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand