3 October 2024
Chisinau
Social

Luca Visentini a fost ales în funcția de secretar general al ITUC

Loading
Social Luca Visentini a fost ales în funcția de secretar general al ITUC
Luca Visentini a fost ales în funcția de secretar general al ITUC
ituc-csi.org

În cadrul Congresului V al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), care s-a desfășurat, în peri­oada 17-22 noiembrie, la Melbourne, Australia, unde a fost stabilită agen­da globală pentru sindicate, au fost organizate alegeri ale organelor de conducere. Astfel, cei peste 1000 de delegați din 130 de țări l-au ales în ca­litate de nou secretar general al ITUC pe Luca Visentini, până în prezent se­cretar general al Confederației Euro­pene a Sindicatelor (ETUC).

După alegerea sa, Luca Visentini a de­clarat: „Mă simt incredibil de mândru că am această oportunitate de a conduce ITUC și de a reprezenta mișcarea sindicală. Vă mulțumesc pentru încrederea acorda­tă. Îi aduc un omagiu lui Sharan Burrow pentru conducerea sa remarcabilă a ITUC. Realizările ei, împreună cu echipa sa, vor­besc de la sine. Ați reușit să construiți o organizație puternică și respectată, care este cu adevărat vocea globală a lucrăto­rilor”.

„Dar îmi dau seama că aceasta este o perioadă dificilă. Lumea se află în pragul unei crize economice, iar cei care muncesc sunt în prima linie pentru a face față pro­vocărilor. Mulți oameni trăiesc deja consecințele crizei. În același timp, pacea și democrația sunt amenințate, iar mișcările de extremă dreaptă pun în pericol drep­turile omului, ale muncitorilor și ale sindi­catelor”, a adăugat noul secretar general al ITUC.

În mandatul sau, Luca Visentini va pune accent pe stabilirea unui model econo­mic bazat pe respectarea „Noului contract social” – document de politici și strategii orientate spre crearea de locuri de muncă ecologice, drepturi ale lucrătorilor, salarii juste, protecție socială, egalitate și inclu­ziune.

Reamintim că în cadrul Congresului au rostit discursuri membri ai condu­cerii ITUC, reprezentanți ai Organizației Internaționale a Muncii, ai Organizației Națiunilor Unite, ai delegaților din diferi­te țări. Sindicaliștii au adoptat documente importante cu privire la activitatea ITUC și au examinat raportul de activitate pentru perioada 2019–2022. De asemenea, a fost organizat un eveniment special, în cadrul căruia sindicaliștii au condamnat războiul din Ucraina și au chemat la pace.

Delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova la acest eveni­ment global al mișcării sindicale a fost for­mată din Igor Zubcu, președinte al CNSM, și Polina Fisticanu, șefa Departamentu­lui protecție social-economică al CNSM. Confederația a devenit membră a ITUC în anul 2010.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand