Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut, la sfârșitul săptămânii trecute, o întrevedere cu Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, care s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova. La întrevedere au participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, reprezentanți ai Inspecției Muncii din România.Subiectele vizate în cadrul întrevederii s-au referit la reforma Inspectoratului de Stat al Muncii și preluarea de bune practici în domeniul securității și sănătății în muncă, perfecționarea legislației muncii, implementarea actelor normative internaționale în domeniul muncii, fortificarea dialogului social, protecția lucrătorilor migranți care muncesc în cele două state.
Totodată, părțile au discutat despre modalitatea de implementare a prevederilor Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, în ceea ce privește acoperirea cu negocierile colective, implementarea prevederilor Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională, activitatea Consiliului Economic și Social din România, desfășurarea procesului de consultări și negocieri colective în cadrul
întreprinderilor din Republica Moldova.
„Am discutat mai multe chestiuni ce vizează raporturile de muncă, dialogul social și parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova. Am primit asigurări din partea ministrului Muncii și Solidarității Sociale din România, Marius-Constantin Budăi, că Guvernul României ne va sprijini pe calea integrării în Uniunea Europeană”, a specificat Igor Zubcu, președintele CNSM.
La rândul său, Marius-Constantin Budăi a subliniat importanța dezvoltării parteneriatului social în Republica Moldova, racordat la valorile și practicile Uniunii Europene, și și-a arătat deschiderea de a dezvolta relații de colaborare, inclusiv prin implementarea unor proiecte comune în domeniul protecției social-economice a salariaților.
Precizăm că, în luna decembrie 2022, președintele CNSM, Igor Zubcu, împreună cu Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, au discutat, la București, cu președintele Camerei Deputaților, Parlamentul României, Marcel Ciolacu, și cu ministrul Muncii și Protecției Sociale din România, Marius-Constantin Budăi, despre perspectivele dezvoltării relațiilor de colaborare în domeniul formării profesionale.
În context, amintim că, pe parcursul anului trecut, CNSM a dezvoltat intens relațiile de colaborare cu Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” și Blocul Național Sindical din România.