29 iunie 2022
Chisinau
Social

Industria uşoară, lider la numărul de posturi vacante înregistrate

Loading
Social Industria uşoară, lider la numărul de posturi vacante înregistrate
Industria uşoară, lider la numărul de posturi vacante înregistrate

 

 

locuri-de-munca

Foto: vocea.md

Peste 5200 de locuri de muncă vacante se aflau în evidenţă la Agenţia Naţio­nală pentru Ocuparea For­ţei de Muncă, la mijlocul lunii ianuarie 2015, în baza declaraţiilor agenţilor eco­nomici.

 

Dintre acestea, cele mai mul­te sau 1780 au fost declarate de unităţile din capitală, 259 – din municipiul Bălţi, 228 – din Or­hei, 227 – din Floreşti şi 213 – din Soroca.

Din numărul total de anunţuri de angajare, aproximativ unul din trei sau peste 1680 vizează persoanele cu studii superioa­re şi medii de specialitate. Cele mai multe posturi vacante sunt pentru medici, specialiştii în ac­tivitatea financiară, economică şi comercială, cadrele didactice, dar şi contabili sau ingineri.

Pentru persoanele cu studii medii generale şi secundar-pro­fesionale, Agenţia Naţională pen­tru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 3530 de locuri de muncă, ceea ce constituie 68 la sută din numărul total de posturi vacante. În acest caz, cele mai multe oferte de angajare provin din industria uşoară, unde sunt căutaţi cel mai mult cusătorii, croitorii sau ţe­sătorii, precum şi din activităţile de servicii colective, sociale sau personale cum ar fi: operatori la calculatoare, poştaşi, frizeri, dă­dace, lăcătuşi, grădinari.

De asemenea, un număr sem­nificativ de oferte de angajare revine unor domenii precum: hoteluri şi restaurante, comerţ, transport şi telecomunicaţii, in­dustrie, construcţii, agricultură etc.

Cele mai multe locuri de mun­că pentru muncitori necalificaţi sunt pentru hamali, măturători, paznici, spălători de vehicule, fe­mei de serviciu, infirmieri, îngri­jitori de animale.

Persoanele interesate să ocu­pe un loc de muncă se pot adre­sa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa portalul pieţei mun­cii – www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor