Se apropie sezonul rece, iar odată cu el, revin temerile legate de facturile la energie și costurile pentru încălzirea locuințelor. Guvernul promite că, la fel ca în anii precedenți, va fi alături de cetățeni. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că și în acest an vor fi acordate compensații pentru căldură. Potrivit lui, ajutoarele vor începe din luna noiembrie, însă detalii despre criteriile de eligibilitate nu au fost deocamdată oferite.
Pe de altă parte, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a dat asigurări că prețurile la lemne vor rămâne la nivelul anului trecut, iar rezervele sunt suficiente. „Faptul că s-au scumpit lemnele este un fals”, a declarat oficialul, negând zvonurile apărute în spațiul public.
Totuși, prețul cărbunelui a crescut, de la 4.800 de lei tona în 2024, la 5.100 de lei în acest an. Deși autoritățile dau asigurări că ajutoarele sociale vor acoperi necesitățile, mulți moldoveni se întreabă dacă sprijinul va fi suficient în fața costurilor.
Anul trecut, peste 720.000 de gospodării au beneficiat de com-pensații, cu sume ce au variat între 300 și 800 de lei lunar, în funcție de venituri și tipul de încălzire. Statul a cheltuit peste 1,5 miliarde de lei pentru aceste măsuri. În acest an rămân multe întrebări, deocamdată, fără răspuns. Nu se știe exact cum vor fi stabilite pragurile de venit și cum vor fi identificați cei care au cu adevărat nevoie.
În plus, există îngrijorări legate de cât de relevante vor fi compensațiile în raport cu scumpirea resurselor energetice.
De asemenea, dacă autoritățile susțin că lemnele nu s-au scumpit, va fi important ca distribuția acestora să fie făcută echitabil, pentru a evita specula și creșteri de prețuri la nivel local.
În final, rămâne de văzut cum va monitoriza statul aplicarea măsurilor promise. Autoritățile dau asigurări, dar cetățenii așteaptă fapte. Iarna nu iartă, iar sprijinul trebuie să ajungă la timp și acolo unde este cu adevărat necesar.



