19 aprilie 2024
Chisinau
Social

Ghenadie Donos este noul lider al Federației Educației și Științei

Loading
Social Ghenadie Donos este noul lider al Federației Educației și Științei
Ghenadie Donos este noul lider al Federației Educației și Științei
sindicate.md

Federația Sindicală a Educației și Științei are un nou președinte. După mai bine de 20 de ani în care a fost lider al sindicatului de ramură, Du­mitru Ivanov a transmis, miercuri, ștafeta lui Ghenadie Donos, care s-a bucurat de votul majorității participanților la ședința Consiliului General al FSEȘ.

Rolul Federației Sindicale a Educației și Științei este incontestabil atât în cadrul CNSM, cât și în rândurile sindicaliștilor pe care-i reprezintă. Activitatea Consiliului General al FSEȘ a fost canalizată spre re­alizarea direcțiilor prioritare de activitate pentru anii 2015-2020, promovarea inte­reselor și protecției sociale a membrilor de sindicat, a menționat în discursul său Nadejda Lavric, vicepreședintă a FSEȘ.

În această ordine de idei, a fost negoci­at și semnat cu Ministerul Educației, la 25 aprilie 2017, Acordul adițional nr. 2 pentru modificarea Convenției Colective nivel de ramură pentru anii 2016-2020, prin care s-a majorat durata concediilor anuale de odihnă al dădacelor și al ajutoarelor de educatori cu 7 zile calendaristice.

Nemulțumirile salariale, declanșate încă în anul 2016, au dus la organizarea unui șir de acțiuni de protest în anul 2017. În urma negocierilor cu reprezentanții Gu­vernului, sindicatele respective au contri­buit într-o anumită măsură la ameliorarea situației social-economice a angajaților. A fost majorată indemnizația unică pentru tinerii specialiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, de la 30 la 45 de mii de lei.

De asemenea, a fost redusă cu 75% nor­ma didactică pentru un salariu de funcție în primii trei ani de activitate pedagogică a tinerilor specialiști. Bursele studenților au fost majorate cu 10% începând cu 1 sep­tembrie 2016 și cu încă 10% de la 1 ianu­arie 2017.

Consiliul General al FSEȘ urmează să actualizeze revendicările pentru anul 2018 și să purceadă la negocieri cu guvernarea, să participe activ la elaborarea așteptatei legi de salarizare în sistemul bugetar.

Acestea sunt doar câteva din realizări, iar planurile de viitor urmează să fie în­deplinite de federație deja sub conduce­rea lui Ghenadie Donos, căruia îi dorim mult succes în activitatea sa în funcție de președinte al FSEȘ.

Ghenadie Donos (născut la 4 mai 1966), în perioada 2007-2017, a fost șef al Direcției învățământ a Consiliului Raional Soroca, iar în perioada 1997-2007 a fost președinte al Consiliului Raional/Județean Soroca al Sindicatului Educației și Științei. Anterior, a activat în calitate de profesor de istorie și drept.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand