Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Garanții de muncă pentru gravide
Am copil îi vârstă de trei anișori și sunt gravidă. Din aceste motive, deseori sunt refuzată la angajare. Doresc să aflu ce garanții am în asemenea caz?
Iana Eșanu, Bălți
Femeile gravide și persoanele cu copii în vârstă de până la 4 ani beneficiază de mai multe garanții de muncă, inclusiv la angajare. Angajarea, pentru aceste categorii de persoane, constituie o garanție stabilită prin lege. Mai mult decât atât, art. 247 din Codul muncii stabilește că refuzul de angajare sau reducerea cuantumului salariului pentru motive de graviditate sau de existență a copiilor în vârstă de până la 4 ani se interzice prin lege. Important e de menționat că, la perfectarea angajării femeilor gravide și a persoanelor cu copii în vârstă de până la 4 ani, angajatorul nu este în drept să insiste asupra prezentării documentelor sau a certificatelor ce țin de starea gravidității sau de nașterea copiilor. Prezentarea unor astfel de documente constituie un drept, dar nu o obligație a persoanei respective. În această ordine de idei, art. 1 din Codul muncii definește noțiunea de femeie gravidă ca orice femeie care anunță în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate și anexează un certificat medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, care atestă această stare. În cazul în care la angajare aceste prevederi legale nu sunt respectate, refuzul angajării va fi nefondat și poate fi atacat în instanța de judecată.
Asocierea în sindicat: drepturi și condiții
Vrem să ne organizăm în sindicat, însă ne interesează în special dacă organizația sindicală va fi sau nu obligată să se înregistreze, pentru a fi recunoscută de angajator cu dreptul de a iniția și purta negocieri colective.
Iurie Coțofană, Anatol Moșneguțul, Florești
Legea sindicatelor nu obligă organizațiile sindicale să se înregistreze. Cu alte cuvinte, organizațiile sindicale, inclusiv cele primare, constituite în condițiile legii, au suport legal pentru a iniția și purta negocieri colective fără a se înregistra. Înregistrarea acestora se face doar în scopul obținerii statutului de persoană juridică.
Art. 10 din Legea sindicatelor dispune în acest sens că organizația sindicală primară obține statutul de persoană juridică din momentul înregistrării acesteia la Agenția Servicii Publice (ASP). Același articol din Legea sindicatelor dispune că, pentru înregistrarea sindicatului la ASP se prezintă, în termen de o lună de la data aprobării statutului, în primul rând, cererea, semnată de conducătorul organului sindical, apoi statutul în două exemplare semnate de către fondatorii sindicatului și hotărîrea adunării privind înființarea sindicatului.