În mod tradițional, la sfârșit de an, sindicaliștii fac o ochire retrospectivă asupra lucrurilor frumoase care au fost făcute pe parcursul a 12 luni, efectuează o analiză pertinentă a realizărilor, dar și a lacunelor, schițează noi planuri. Federația Sindicatelor din Comunicații din Moldova (FSCM) a desfășurat în context, la sfârșitul săptămânii trecute, un atelier de lucru cu genericul „Un nou impuls către o mai bună activitate sindicală – instrumente și rezultate”.
La eveniment au participat lideri sindicali din comunicații. Acesta face parte dintr-un ciclu de seminare la temă. Celor prezenți le-au vorbit Ion Pîrgaru, președintele FSCM, Inna Kiriakova, director Resurse Umane SA „Moldtelecom”, Elizaveta Iurcu, vicepreședinte FSCM, formatorul Ana Niculiță și Ion Preguza, consultant superior în Departamentul juridic al CNSM.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare