Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), a organizat în perioada 22–23 mai 2026 Forumul Comisiei de Tineret – ediția XX, cu genericul „Abilitatea forței de muncă din Republica Moldova, consolidarea sindicatelor și promovarea drepturilor lucrătorilor în contextul aderării la Uniunea Europeană”.
Evenimentul a reunit circa 50 de tineri sindicaliști, reprezentanți ai organizațiilor sindicale primare, lideri sindicali și experți în domeniul relațiilor de muncă, având drept scop consolidarea mișcării sindicale și dezvoltarea capacităților tinerilor în promovarea și apărarea drepturilor salariaților.
Forumul a fost organizat în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Agenția Daneză pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA). La deschiderea oficială au participat președinta FSCRE, Margareta Strestian, șeful direcției economico-financiare SA „Moldovagaz”, Alexandru Șevciuc, și președinta Comisiei de Tineret a FSCRE, Lilia Terentiev.
În mesajul său de salut, Margareta Strestian a subliniat că Forumul Comisiei de Tineret este organizat sub egida Consiliului General al Federației, în contextul implementării Planului Strategic al FSCRE pentru anii 2025–2030. Totodată, liderii organizațiilor sindicale primare membre ale FSCRE au evidențiat rolul important al tinerilor în consolidarea mișcării sindicale, promovarea dialogului social și apărarea drepturilor salariaților în contextul integrării europene a Republicii Moldova.
Pe parcursul celor două zile, participanții au beneficiat de sesiuni de instruire teoretice și practice, schimb de experiență și activități interactive orientate spre dezvoltarea competențelor de comunicare, leadership sindical, negociere colectivă și gestionare a conflictelor de muncă. Un accent aparte a fost pus pe dialogul social european, protecția social-economică a tinerilor și consolidarea parteneriatului dintre sindicate, angajatori și instituțiile statului.
Sesiunile de instruire au fost susținute de experți și formatori în domeniu, printre care Ilona Josanu, doctor în drept și lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova, și Ștefan Popov, psiholog și psihoterapeut.
Un moment important al Forumului l-a constituit desfășurarea etapei finale a concursului „Tânăr lider sindical al FSCRE”, în cadrul căruia 26 de participanți și-au prezentat lucrările și viziunile privind dezvoltarea organizațiilor sindicale și protecția drepturilor lucrătorilor.
În baza punctajului acumulat, Comisia de concurs a desemnat următorii învingători:
Locul I – Rodica Baltag, OSP a Angajaților SRL „Ștefan Vodă-Gaz”;
Locul II – Natalia Liulenova, OSP a Angajaților SRL „Gagauz-Gaz”;
Locul III – Dmitrii Culacov, OSP a Angajaților SRL „Bălți-Gaz”.
La finalul evenimentului, participanții, câștigătorii concursului, formatorii și membrii Comisiei de concurs au fost distinși cu diplome, cupe și premii simbolice.
Prin organizarea acestui forum, FSCRE reconfirmă importanța susținerii tinerilor sindicaliști, dezvoltării dialogului social și consolidării unei mișcări sindicale moderne, capabile să răspundă provocărilor actuale ale pieței muncii și procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.



