Pandemia a dat peste cap bunul mers al lucrurilor în toate domeniile și în toată lumea. Pericolul nu a trecut așa de repede cum am sperat, dar viața merge înainte și trebuie continuate activitățile, cu condiția ca să fie respectate normele de protecție împotriva epidemiei.
Astfel, în perioada 21-23 iulie, peste 40 de sindicaliști din Organizația de Tineret și Organizația de Femei a Federației „SINDLEX”, membri ai Consiliului Sindicatului „Demnitate”, cu participarea conducerii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, s-au întrunit în cadrul Forumului „Condiții de muncă în pandemie. Noi abordări. Aspecte social-economice”. Evenimentul a fost organizat de Federația „SINDLEX”. La lucrările Forumului au mai participat conducerea Federației Naționale a Sindicatelor Polițiștilor și Personalului Contractual din România, precum și Mariana Grama, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Participanții au evaluat condițiile de muncă ale salariaților, membri de sindicat, în context pandemic și stare de urgență, riscurile și regulile de securitate și sănătate în muncă și au pus în discuții subiecte legate de consolidarea capacităților liderilor sindicali în situații de criză.
„În perioada pandemiei, angajații din organele de forță au fost în prima line și s-au confruntat cu numeroase riscuri, iar noi, sindicaliștii, am depus eforturi pentru a asigura condiții decente de muncă. Am continuat procesul de negocieri cu partenerii sociali, fiind încheiate Contracte colective de muncă. Suntem convinși că acest Forum va contribui la consolidarea Federației „SINDLEX”, fiind și o oportunitate excelentă de a face schimb de experiență”, a specificat Mihail Lașcu, președinte al Federației „SINDLEX”.
Noile relații de muncă, determinate de pandemie
Totodată, prin intermediul acestui Forum, sindicaliștii au analizat noile realități pe care le trăiesc salariații membri ai Federației „SINDLEX”, angajați ai diferitelor structuri ale MAI, în contextul unei pandemii fără precedent, al muncii la distanță și utilizării tot mai frecvente a noilor tehnologii informaționale, circulație limitată atât în țară, cât și în străinătate.
Sindicaliștii au accentuat că, din cauza pandemiei, condițiile de muncă s-au deteriorat și este sarcina organizațiilor sindicale să protejeze drepturile lucrătorilor într-o situație atât de dificilă. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea încheierii de noi contracte de muncă, care să prevadă facilități pentru angajații organelor de forță și din alte ramuri, care activează în condiții de risc sporit.
Prezent la lucrările Forumului, Oleg Budza, președintele CNSM, a apreciat înalt eforturile Federației legate de încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile organelor de forță, care vin să îmbunătățească condițiile de lucru ale angajaților. Totodată, liderul sindical a comunicat despre acțiunile întreprinse de CNSM și centrele sindicale național–ramurale în perioada pandemiei, propunerile sindicatelor către autoritățile de stat, menite să contribuie la atenuarea efectelor pandemiei și la relansarea economiei naționale.
În cadrul Forumului au avut loc, de asemenea, seminare tematice susținute de Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, Angela Otean, secretar general al Federației, Svetlana Rîbac, vicepreședinte al Sindicatului „Viitorul”, Daniela Cărbune, președinta Organizației de Tineret a Federației, și Tatiana Marian, șefa Departamentului mass-media și relații internaționale al CNSM.
O atenție deosebită s-a acordat chestiunilor legate de politicile de susținere a femeilor și tinerilor, respectarea drepturilor de muncă ale salariaților, evoluția parteneriatului social în ramură, particularitățile contractului colectiv de muncă, sindicatele – o platformă sustenabilă de dezvoltare a tinerilor, sindicatul – garant al respectării drepturilor de muncă ale salariaților, sistemul de asigurări sociale din Republica Moldova ș. a.