4 October 2024
Chisinau
Social

Experţii înaintează propuneri legate de reforma sistemului de pensii

Loading
Social Experţii înaintează propuneri legate de reforma sistemului de pensii
Experţii înaintează propuneri legate de reforma sistemului de pensii
pensionari

Foto: gazetadesud.md

 

Poziţia experţilor autohtoni şi internaţionali, precum şi a Guvernului, pe marginea reformei sistemului de pen­sii din ţara noastră a fost exprimată în cadrul unei mese rotunde desfăşurate recent la Chişinău de Fundaţia Frie­drich Ebert. În context, reprezentanţii Guvernului au dat asigurări că, în câteva zile, proiectul de lege elaborat pe marginea acestei reforme şi noua formulă de calculare a pensiilor vor fi definitivate, după care vor fi prezentate spre dezbateri publice.  

 

Sistemul de pensii are nevo­ie de reformare în Republica Moldova, la fel ca şi în alte ţări, pentru că omenirea se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii socie­tăţii, a menţionat Martin Hutse­baut, expert în sistemul de pensii al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor. În perioada 2016-2050, se aşteaptă o creştere în medie cu trei ani a acestei rate, iar speranţa de viaţă după împli­nirea vârstei de 65 de ani s-a mă­rit în ultimii ani cu peste 20 de ani, ceea ce înseamnă o povară considerabilă asupra economiei.

În Republica Moldova, speran­ţa de viaţă este încă foarte joasă comparativ cu alte ţări şi, de ace­ea, expertul internaţional reco­mandă ca vârsta de pensionare să fie de 63 de ani pentru bărbaţi şi femei, iar stagiul total de cotizare la pensie – de 40 de ani.

 

Propunerile sindicatelor

 

Această reformă trebuie să ducă la crearea unui sistem de pensii echitabil, sustenabil şi transparent, ca fiecare cetăţean să înţeleagă care vor fi beneficiile sale, a menţionat Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Mol­dova. În opinia sindicatelor, care coincide cu cea a autorilor con­ceptului de reformare a acestui sistem, ar fi necesar ca pensia din ţara noastră să fie formată din două părţi – cea de bază, ce va consta din suportul financiar achitat în prezent pensionarilor, şi cea asigurată sau propriu-zisă. Pensia de bază ar urma să fie pri­mită de pensionarii care dispun de pensie în baza limitei de vâr­stă, dar şi de persoanele cu diza­bilităţi.

Totodată, sindicatele solici­tă în continuare să fie instituit 

dreptul de recalculare a pensiei pentru pensionarii care muncesc. Or, o bună parte dintre ei o fac nu pentru că le place munca, ci că pensiile sunt destul de modeste.

În situaţia în care vârsta de pensionare se va majora, o altă propunere ţine de dreptul de sta­bilire a pensiei anticipate, normă care acum nu se regăseşte în le­gislaţia naţională.

 

Alte aspecte

 

Un alt aspect ţine de lărgirea bazei de achitare a contribuţiilor în bugetul asigurărilor sociale de stat. Analizele făcute denotă că, bunăoară, în agricultură sunt peste 233 de mii de persoane fizi­ce care lucrează terenuri agricole în mod individual, precum şi 154 de mii de gospodării ţărăneşti. Toţi aceștia au dreptul să se asi­gure benevol. În 2015, au făcut acest lucru doar aproximativ 1400 de persoane, iar în 2016 – în jur de 400.

„În opinia noastră, ar fi nece­sar ca aceste persoane să fie asi­gurate în mod obligatoriu”, a opi­nat Sergiu Sainciuc.

Cu referire la stagiul de coti­zare la pensie, vorbitorul a sub­liniat că este necesar ca el să fie racordat la vârsta de pensionare. Cât despre stagiul minim, stan­dardele internaţionale prevăd ca acesta să constituie jumătate din cel total.

În ceea ce priveşte formula de calculare a pensiilor, ea ar trebui să fie una simplă, pe înţelesul tu­turor. Totodată, rata de înlocuire a salariului prin pensie ar trebui să pornească de la 42 la sută. În opinia sindicatelor, este necesar şi ca pensiile să fie indexate în continuare, iar acest lucru să fie făcut de două ori pe an.

 

Contăm

pe un succes,

măcar parţial,

în combaterea

economiei

informale

 

Reprezentanţii sindicatelor mai consideră că în sistemul asi­gurărilor sociale de stat trebuie să existe fonduri speciale, axate pe contribuţiile la pensie, asigurarea contra accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, incapacita­tea temporară de muncă etc.

În condiţiile în care deja pen­tru al şaptelea an bugetul de stat contribuie la susţinerea buge­tului de asigurări sociale de stat prin acoperirea deficitului la pla­ta pensiilor curente, sindicaliştii atrag atenţia şi asupra combaterii economiei informale.

În cazul în care eforturile ori­entate în această direcţie se vor încununa de succes, măcar parţi­al, bugetul de asigurări va dispune de surse financiare suplimentare, iar cel de stat ar putea repartiza veniturile şi în alte scopuri decât plata pensiilor curente, a conclu­zionat Sergiu Sainciuc.

 

Mai multe recomandări

 

În context, un şir de reco­mandări au fost lansate de re­prezentanţii Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” şi ai Institutului pentru Dezvolta­re şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. Ele se referă la modificarea for­mulei de calcul al pensiilor, ega­larea condiţiilor de pensionare pentru femei şi bărbaţi, elimi­narea pensiilor privilegiate, ma­jorarea contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat etc.

În acelaşi timp, specialiştii de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au prezentat principalele obiective ale refor­mei sistemului de pensii. Potri­vit lor, scopul general al acesteia este asigurarea funcţionării unui sistem de pensii echitabil şi sus­tenabil, care să le garanteze be­neficiarilor un trai decent.

La rândul său, Mircea Buga, consilier al prim-ministrului ţării noastre, a precizat că proiectul de lege axat pe reforma sistemu­lui de pensii şi noua formulă de calculare a pensiilor urmează a fi definitivate peste câteva zile la Guvern, după care, foarte curând, vor fi lansate spre dezbateri pu­blice. Oficialul a dat asigurări că ulterior va exista o perioadă su­ficient de lungă pentru dezbateri pe marginea acestor documente de interes sporit pentru întreaga societate.

 

Alternative ale pensiei de stat

 

Mircea Buga a mai punctat că în conceptul de reformare a sis­temului de pensii, aprobat ante­rior de Guvern, se regăsesc toate aspectele menţionate în cadrul acestei mese rotunde. Mai mult ca atât, de vreme ce reforma în cauză a fost tărăgănată de facto­rii de decizie mai mult de 10 ani, de-a lungul timpului, problema­tica legată de aceasta a fost anali­zată în detaliu.

Cu toate acestea, specialiştii care au elaborat proiectul de lege axat pe această reformă nu au ţi­nut cont de posibilitatea privind crearea unor sisteme alternative de asigurare cu pensie. În conse­cinţă, reprezentanţilor Guvernu­lui nu le rămâne decât să se con­centreze deja în 2017 pe această chestiune, pentru a vedea cum pot remodela sistemul în cauză, a remarcat Mircea Buga.

De menţionat că propunerile pe marginea reformei sistemului de pensii din ţara noastră, lansa­te de participanţii la această masă rotundă, vor fi sistematizate de organizatori şi remise factorilor de decizie de la Ministerul Mun­cii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand