La întreprinderea în care activăm, o parte din salariați, recent, s-au organizat în sindicat. Alții au intenția să adere la acest sindicat, însă, mai întâi, ei doresc să afle despre drepturile angajaților la asociere în sindicat pin prisma legislației naționale și a normelor dreptului internațional. Considerăm că oferirea acestei informații va motiva și mai mulți salariați de la unitatea noastră să se asocieze în sindicat.
Mihail CHIȘCĂ, Constantin CIUMAȘ, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Dreptul la asociere în sindicat este un drept fundamental al omului. Or, libertatea sindicală oferă dreptul persoanelor care exercită o activitate profesională de a constitui sindicate, de a se afilia ori adera la un sindicat, precum și dreptul de a se retrage dintr-un sindicat sau de a nu adera la el. Obligația de apartenență sindicală ori împiedicarea retragerii din sindicat constituie o încălcare a libertății de asociere.
Conform alin. (1) al art. 42 din Constituție, orice salariat are dreptul de a întemeia și de a se afilia la sindicate pentru apărarea drepturilor sale. Organizația sindicală constituie o formă de realizare a dreptului fundamental la asociere și o cale de asigurare a justiției sociale.
Legea sindicatelor nr. 1129 din 07.07.2000 are drept obiectiv reglementarea raporturilor sociale ce apar în legătură cu realizarea de către cetățeni a dreptului constituțional de a întemeia și de a se înscrie în sindicate, stabilește cadrul juridic al întemeierii lor, garanțiile activității, reglementează relațiile lor cu autoritățile publice, cu patronii și cu asociațiile patronilor.
Cetățenii Republicii Moldova, precum și cetățenii străini și apatrizii care se află legal pe teritoriul ei, potrivit art.7 din Legea 1129/2000, sunt în drept, la propria alegere, de a întemeia și de a se înscrie în sindicate, în conformitate cu statutele acestora, fără autorizația prealabilă a autorităților publice. Organizația sindicală primară poate fi constituită din inițiativa a cel puțin trei persoane, considerate fondatori.
În această ordine de idei, sindicatul se întemeiază benevol, pe bază de interese comune (profesie, ramură etc.) și activează, de regulă, la întreprinderi, în instituții și organizații, indiferent de forma juridică de organizare și de tipul de proprietate, de apartenența departamentală sau rămurată. Patronul (administrația) nu este în drept să împiedice asocierea persoanelor fizice în sindicat.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea asocierii și protecția dreptului la organizație (ratificată de republica Moldova prin Legea nr. 593-XIII din 26.09.1995), reprezintă cadrul unei reglementări internaționale a libertății sindicale. Ea stabilește principiile de bază inclusiv: 1) principiul fiecărui individ de a se organiza în sindicate, de a constitui organizații și de a se afilia la acestea fără nici o deosebire; 2) principiul pluralismului sindical; 3) principiul independenței sindicatelor față de stat; 4) principiul formării de uniuni locale, regionale și naționale și uniuni internaționale și altele.
Dreptul de a se constitui și de a se afilia în organizații profesionale este un drept ocrotit deopotrivă, pentru lucrători și angajatori. Drept exemplu în acest sens poate servi nu numai Legea sindicatelor, despre care am menționat deja, dar și Legea patronatelor nr. 976 din 11.05.2000, care reglementează modul de constituire, funcționare și încetare a activității patronatelor în Republica Moldova.
Organizațiile sindicale și patronale, fără nici o diferențiere, au dreptul să-și elaboreze statutele și regulamentele administrative, să-și aleagă liber reprezentanții lor, să-și organizeze gestiunea și activitatea și să-și formuleze programul de acțiune.
Autoritățile publice trebuie să se abțină de la orice intervenție de natură să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea legală.
