19 aprilie 2024
Chisinau
Social

Dezacord legat de comasarea unor instituții de control

Loading
Social Dezacord legat de comasarea unor instituții de control

dezacord

 

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova nu sunt de acord cu decizia recentă a Guvernului privind subor­donarea Inspectoratului de Stat al Muncii structurilor fiscale de stat.   

 

Constituirea acestui inspectorat a fost condiţionată de obţinerea de către ţara noastră a statutului de membru al Organizaţiei Inter­naţionale a Muncii, a menţionat Oleg Budza, preşedintele CNSM, în cadrul ultimei şedinţe a Comi­siei naţionale pentru consultări şi negocieri colective. În acelaşi scop, Republica Moldova a ratificat Con­venţia 81 a OIM privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ. Prin aceasta, ţara noastră s-a angajat să instituie un sistem de inspecţie a muncii. În acelaşi context, a fost adoptată şi Legea privind Inspec­toratul de Stat al Muncii.

„Acum, s-a luat decizia ca acea-stă structură să fie contopită, cel mai probabil, cu Inspectoratul Fiscal de Stat şi noi ne punem în­trebarea dacă în acest fel vor mai fi respectate angajamentele asuma­te. Mai mult, chiar în aceste zile, în ţara noastră au avut loc două accidente soldate cu decesul unor salariaţi. Şi nu este clar cine va mai răspunde pentru prevenirea nenorocirilor de acest fel. De ace­ea, noi considerăm că Inspectora­tul de Stat al Muncii trebuie să fie o instituţie autonomă”, a remarcat Oleg Budza.

În replică, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a afirmat că acest subiect va putea fi discutat la cea mai apropiată şedinţă a Comi­siei naţionale pentru consultări şi negocieri colective.

De menţionat că Guvernul a de­cis recent reducerea numărului de instituţii responsabile de controlul de stat, de la 33, existente în pre­zent, până la 11, precum şi cinci regulatori independenţi. În acest scop, membrii Cabinetului de Mi­niştri au aprobat unele modificări la cadrul normativ, în special, la Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinză­tor.

Scopul reformei legate de aceste instituţii este

diminuarea poverii administrative asupra mediului de afaceri, eliminarea situațiilor de abuz, eficientizarea și transparen­tizarea controlului de stat.

O inovație a reformei sunt reguli mai dure pentru cei care inițiază și efectuează controlul, inclusiv sancționarea lor în caz de abuzuri. O altă noutate ar fi crearea unor consilii de soluționare a disputelor în cadrul tuturor organelor de con­trol, cu implicarea reprezentanților comunității de afaceri.

Proiectul deciziei în cauză ur­mează a fi examinat şi adoptat de Parlament.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand