Cine nu a fost trădat niciodată, înseamnă că nu a avut nici un prieten. Fiindcă numai prietenii te pot trăda, neprietenii doar își fac interesul. Și nici nu îi poți judeca pentru asta…
Ei bine, mi s-a întâmplat să fiu trădat de câteva ori de unii prieteni. Cazurile în care mi-au înșelat așteptările unii dintre prieteni nu le consider drept trădare. Fiindcă nu știu cum aș fi procedat eu în astfel de situații. Eu cred că i-aș fi ajutat, nu i-aș fi lăsat de izbeliște. Dar nu pot să-i acuz că nu au făcut ceea ce i-am rugat… Pur și simplu, uneori nu te poți bizui pe nimeni și trebuie să găsești singur soluția…
Dar să revenim la un caz de trădare. După ce m-a trădat când putea să-mi întindă o mână de ajutor, să mă susțină, după ce am trecut împreună prin atâtea, prietenul mă sună, în ajun de Revelion, și mă întreabă ce mai fac. I-am răspuns bine, mersi. Dar l-am întrebat imediat: „Cum de ai putut să taci, indiferent, când mi s-a făcut o nedreptate? Fiindcă, de fapt, tu trebuia să fii în capul mesei la ceea ce am pornit împreună…”. Mi-a răspuns franc: „Am fost un laș…”. Auzind aceasta, l-am iertat, fiindcă își recunoștea vina într-un fel. Dar nu mai puteam fi prieteni și el a înțeles acest lucru.
Un alt caz similar, dar care avusese loc anterior, s-a întâmplat ceva mai înainte, cu un prieten mai vechi. De dragul confortului personal, a sacrificat prietenia noastră. După aceea, nu ne-am mai văzut, probabil, mai bine de un sfert de secol, el aflându-se în străinătate o vreme, apoi i-am pierdut urma. Nici nu l-am căutat, de fapt. L-am întâlnit întâmplător pe stradă cu ceva timp în urmă. Credea că nici nu vreau să-l văd, intenționa să treacă pe alături fără să mă salute, cu capul în jos. M-am oprit, l-am salutat, l-am întrebat ce mai face. Am făcut schimb de telefoane, mi-a propus să ne întâlnim, să jucăm o partidă de șah sau tenis de masă, ca pe timpuri… Îl întreb cum de a putut proceda cu mine acum mai bine de un sfert de secol.
„Am dat dovadă de lașitate…”. Și mi s-a plâns că respectivul, căruia i-a ținut isonul atunci, și-a bătut joc și de el… L-am iertat, fiindcă și-a recunoscut vina, deși foarte tardiv.
În fine, nu pot să închei aceste rânduri pe un ton moralizator. Despre prietenie, despre trădare s-au scris romane, s-au turnat filme… Ferice de oamenii care au măcar un prieten apropiat care a fost alături și la bine, și la greu. Eu mă număr printre acești oameni fericiți. Dar cel mai mult mă bucur că nu m-am trădat pe mine însumi niciodată și nu mi-am trădat prietenii apropiați. Cel puțin, până la proba contrarie, așa voi crede și de acum încolo.
Unii consideră că există trădare și în viața socială, îndeosebi în cea legată de activitatea politicienilor. Eu însă sunt înclinat să cred că aici e vorba de altceva (cu excepția cazurilor de trădare de țară). Mai degrabă este vorba de înșelarea așteptărilor celor care i-au votat, mai ales dacă aceștia din urmă au avut așteptări mari. Se mai spune că politica este murdară și nu este loc aici de sinceritate, transparență, ci mai degrabă politica este dominată de interese: personale, de grup, de partid. Bineînțeles, cel mai des, îmbrăcate în haina „interesului național”…
Cum stăm însă la acest capitol în sindicate? Sunt convins că sindicatele nu i-au trădat, nu îi trădează pe membrii acestora. Sindicatul le apără, prin toate mijloacele legale disponibile, drepturile și interesele profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor săi în autoritățile publice de toate nivelurile, în instituțiile judecătorești, în asociațiile obștești, în fața patronilor. Aici nu este loc pentru trădare sau iertare, ci e vorba de solidaritate, de liantul care îi unește pe toți oamenii muncii din orice domeniu.
