Frica de condus te poate face să abandonezi această activitate definitiv. Totuși, dacă urmezi câțiva pași simpli, poți să învingi această teamă. Fie ca îți este frică să conduci în general, sau doar pe autostrăzi, pe poduri sau noaptea, poţi să-ți învingi teama și să rămâi relaxat la volan.
Motivul
Identifică exact motivul care îți provoacă anxietate. Ești șofer începător?
Ai fost recent implicat într-un accident?
Nu ai încredere în abi-litățile tale ca șofer?
O dată ce ai găsit rădăcina îngrijorării tale, ca-ută ajutor care îți poate schimba modul de gândire. Dacă e vorba de cicatrici emoționale, ar fi bine să ceri sfatul unui terapeut.
Relaxează-te
Urcă în mașină și fă-te confortabil. Ajustează scaunul, oglinzile și orice altceva care te poate irita. Să te simți confortabil e foarte important în învingerea fricii. O dată ce te-ai relaxat la volan, chiar dacă nu ai pornit mașina, ai făcut deja un pas în direcția bună.
Prietenii ştiu de ce
Roagă un prieten sa te însoțească. Având un prieten apropiat în mașină, acesta te poate ajuta să te relaxezi și mai mult. Orice acţiune care reduce tensiunea e binevenită, când încerci să învingi teama de condus.
Instructor profesionist
Dacă nu poți să învingi teama de condus de unul singur, apelează la ajutorul unui instructor profesionist. Mulți dintre ei au experiență de lucru cu șoferii fricoşi.
Muzica
Oprește muzica. Muzica tare îți poate distrage atenția în timp ce conduci. Până când nu te simți din nou confortabil la volan, dă volumul încet. Dacă preferi să asculți muzică, atunci alege melodii care te relaxează.
Fă pași mici
Prima dată când te urci la volan, condu doar în jurul casei tale. La următoarea încercare, poți să conduci câțiva kilometri în plus. Construiește-ți rezis-tența pe măsură ce te simți mai confortabil. Acordă-ți timp și nu te forța să conduci prea departe, până când nu ești complet relaxat la volan.
După ce vei urma sfaturile propuse, suntem siguri că într-o zi vei fi pregătit să conduci. Nu te convinge singur că nu poți! Sărbătorește vindecarea ta și condu până în locul în care îți dorești să ajungi. Viața ne pune mereu în fața unor provocări neașteptate și lucruri mai puțin plăcute, dar nu trebuie să ne pierdem cu firea. Fă plinul, condu și îndrăgostește-te de mașina ta. E posibil!