Crescători de oi din câteva raioane din sudul ţării au participat la tradiţionalul Concurs zonal „Tunsul manual şi mecanizat al ovinelor”, ediţia a III-a, desfăşurat în acest an pe teritoriul Cooperativei Agricole de Producere “Elita-Alexanderfeld” din raionul Cahul.
Concursul a fost organizat de către Direcţia agricultură şi alimentaţie a Consiliului Raional Cahul, în comun cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie ”AGROINDSIND”,
Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Moldova şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor din Cahul.
Regulamentul concursului a fost strict, participanţii urmând a fi descalificaţi în cazul în care ar fi dovedit carenţe în cultura tunsului, dacă s-ar fi purtat brutal cu animalele sau le-ar fi rănit.
În anul acesta, primele trei locuri în cadrul concursului tunsului mecanizat au fost ocupate de crescătorii de oi din cadrul Cooperativei Agricole de Producţie „Albota” din raionul Taraclia. Primul loc a fost ocupat de Dumitru Bocicovar, conducătorul fermei de oi din cadrul cooperativei. Acesta este multiplu campion al concursurilor desfăşurate cu ani în urmă în cadrul URSS. Dumitru Bocicovar a terminat de tuns cele zece oi în 30 de minute şi 3 secunde. La final, spre delectarea tuturor, a efectuat o demonstraţie de talent şi îndemnare tunzând o oaie cu ochii legaţi. Pe locul patru, la tunsul mecanizat, s-a situat Serghei Rusandu din localitatea Alexanderfeld, iar locul cinci i-a revenit altui locuitor al aceleiaşi localităţi, Nicolae Ţurcan. La compartimentul tunsul manual, au fost înregistraţi doar doi concurenţi. Pe primul loc s-a situat Nicolai Costiuc din Alexanderfeld, iar locul doi a revenit unui adolescent curajos şi tenace din Cimişlia – Ştefănel Cibotaru, care a participat şi anul trecut la concurs. Concurenţii au beneficiat de premii din partea Consiliului Raional Cahul şi a Uniunii Teritoriale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie ”AgroIndSind”.
Ana Hodinitu,
Gazeta de Sud