Crearea tribunalelor muncii, promovată de „Sindicons”

 

 

Federaţia „Sindicons” a lansat o iniţiativă privind crea­rea unui grup de lucru pentru elaborarea propunerilor necesare în scopul instituirii în ţara noastră a unor in­stanţe specializate de tipul tribunalelor muncii.

 

Vicepreşedintele „Sindicons”, Oleg Mîrleanu, a precizat pentru „Vocea poporului” că din acest grup de lucru urmează să facă parte reprezentanţi ai fiecăruia dintre partenerii de dialog social tripartit de nivel naţional.

Oleg Mîrleanu a remarcat că în favoarea instituirii unor instanţe specializate în soluționarea liti­giilor de muncă s-au pronunţat univoc reprezentanţii tuturor părţilor interesate. Opinia aces­tora a fost exprimată la o masă rotundă cu tema „Tribunalul muncii”, organizată recent la Chişinău.

La dezbaterile pe marginea acestui subiect au participat spe­cialişti de la Parlament, Ministe­rul Justiţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Inspectoratul de Stat al Mun­cii, Organizaţia Internaţională a Muncii, precum şi activişti din partea sindicatelor, patronatelor şi a altor structuri ale societăţii civile.

În calitate de experţi şi-au mai expus opinia Victor Puşcaş, fost preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, şi Stellan Garde, consili­er juridic în domeniul muncii din Suedia.

 

Argumentele experţilor

 

Experţii în materie s-au pro­nunţat, de asemenea, asupra necesităţii ca litigiile de muncă să treacă o examinare prealabilă din partea partenerilor sociali de la unitate, în scopul prevenirii proceselor judiciare.

Argumentele invocate în spri­jinul creării instanţelor speciali­zate în dosare de muncă se referă la îmbunătăţirea actului de justi­ţie, instituirea unei practici uni­tare în dreptul muncii, respec­tarea principiului celerităţii în soluţionarea litigiilor de muncă, protecţia eficientă a salariaţilor prin înfăptuirea justiţiei de către magistraţi cu pregătire în dome­niu.

Activitatea acestui grup de lu­cru va asigura continuitate în re­alizarea obiectivelor care au fost trasate în cadrul reuniunii sus-menţionate, precum şi a celor incluse în Platforma Dialogului Social din ţara noastră, semnată în iunie 2014 de partenerii so-ciali.

Oleg Mîrleanu a mai menţio­nat că sindicatele au propus, în repetate rânduri, guvernanţilor şi patronatelor ca în ţara noas­tră să fie instituite tribunale ale muncii ca instanţe specializate în judecarea dosarelor de muncă. Propunerea în cauză vine din ne­cesitatea imperioasă de a îmbu­nătăţi actul de justiţie, în special, în dosare de muncă, dar, cu reg-ret, până în prezent, nu a existat voinţa politică necesară pentru aceasta.

Deşi avem o legislaţie a mun­cii suficientă, mai mult sau mai puţin adaptată la actele interna­ţionale la care ţara noastră este parte, la modul practic, jurisdic­ţia muncii nu-şi realizează pe de­plin funcţia sa de bază de protec­ţie a salariaţilor. Motivele acestei stări de lucruri sunt diverse, iar printre cele mai importante se numără volumul mare de lucru al judecătorilor, specializarea in-

suficientă a magistraţilor şi avo­caţilor în domeniul muncii, cu­noaşterea slabă de către salariaţi a drepturilor de care dispun, lip­sa încrederii în justiţie.

 

Principiul celerităţii

 

În consecinţă, tot mai mulţi angajaţi apelează la justiţie pen­tru rezolvarea litigiilor de muncă. Acest fapt nu înseamnă neapărat curaj şi încredere în justiţia mol­dovenească, ci un pas înainte, precum şi posibilitatea de a ape­la la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Unul dintre principiile speci-fice jurisdicţiei muncii este ce­leritatea soluţionării litigiilor de muncă. Acesta rezultă din preve­derile Codului muncii, care sta-bileşte că instanţa de judecată trebuie să convoace părţile liti­giului de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data iniţierii acţiunii şi, respectiv, să soluţio­neze cauza în cel mult 30 de zile lucrătoare.

De fapt, acest principiu nu a fost respectat niciodată de către instanţele de judecată din cauza numărului mare de dosare aflate pe rol. Astfel, în domeniul mun­cii, rezolvarea unei cauze în in­stanţă chiar şi în 12-18 luni este un succes, a apreciat vicepreşe­dintele „Sindicons”.

 

Interpretări aleatorii

 

În acelaşi timp, În Republi­ca Moldova nu există o practică unitară în aplicarea dreptului muncii. Complexitatea şi numă­rul imens al actelor legislative şi normative în acest domeniu, precum şi pregătirea insuficientă a magistraţilor în materie, con­duc de multe ori la interpretări diferite sau chiar defectuoase ale aceleiaşi norme.

Drept exemplu pot servi ca­zurile de restituire a cererilor de chemare în judecată prin care se revendică salariul neachitat în termen pe motiv că angajaţii nu ar respecta procedura prealabilă prevăzută la art. 332 din Codul muncii. O altă practică de acest fel este calificarea drept grevă a încetării lucrului de către sa­lariaţi atunci când condiţiile de muncă prezintă pericol pentru sănătatea şi viaţa lor.

Relevantă în context este şi neglijarea caracterului obligato­riu al contractelor colective de muncă, consfinţit prin Consti­tuţia ţării şi luarea ca bază doar a prevederilor Codului muncii. Este ilustrativă în acest sens, dar şi controversată totodată, problema daunelor morale, care în practica judecătorească mol­dovenească, pe cauze de muncă, sunt acordate rar şi sunt foarte mici, iar judecătorii consideră suficientă doar satisfacerea ce­rinţelor de bază.

 

Instabilitate legislativă

 

Dreptul muncii este şi va fi în continuare o ramură supusă în permanenţă unor modificări profunde strâns legate de pro­cesele care au loc în viaţa soci­al-economică a ţării noastre. De aceea, reglementarea relaţiilor de muncă trebuie să fie una din problemele majore ale politicii legislative a statului.

Înfiinţarea instanţelor specia­lizate, inclusiv în cauze de mun­că, trebuie să reprezinte unul dintre obiectivele esenţiale ale strategiei de reformă a sistemului judiciar din Republica Moldova, deoarece vizează în mod direct eficientizarea actului de justiţie. Reorganizarea, în acest sens, a instanţelor judecătoreşti ar con­stitui, alături de securitatea în aplicarea dreptului şi reforma administrării justiţiei, mijlocul principal de creştere a eficienţei actului de justiţie.

Specializarea instanţelor este necesară atât pentru creşterea calităţii actului de justiţie, deter­minată în principal de pregăti­rea profesională a magistraţilor pe domenii distincte ale drep­tului, cât şi pentru posibilitatea optimizării actului de justiţie prin respectarea duratei de so­luţionare a cauzelor. Nu în ulti­mul rând, înfiinţarea instanţelor specializate în cauze de muncă ar însemna nu doar un vot de în­credere acordat justiţiei moldo­veneşti, ci şi o provocare ce pre­supune asumarea unei depline responsabilităţi, a mai specificat Oleg Mîrleanu.

 

Studiu de specialitate

 

Un studiu realizat recent cu privire la specializarea judecă­torilor și oportunitatea creării în ţara noastră a unor instanţe de contencios administrativ a arătat că majoritatea judecă­torilor moldoveni susțin ideea specializării, dar cu menținerea unor cunoștințe largi despre principiile de drept și practică. Potrivit magistraţilor, avanta­jele principale ale specializării sunt îmbunătățirea calității și a eficienței activității instanțelor judecătorești.

Potrivit aceluiaşi studiu, 76 la sută dintre magistraţi cred că un judecător specializat ar putea avea mai multe șanse să adopte hotărâri mai bune decât unul generalist. Totodată, opt din zece judecători au exprimat opinia că specializarea va contri­bui la sporirea calității hotărâri-lor judecătorești, iar 72 la sută – că va duce la creșterea în general a eficienței instanțelor de judecată.