Contract de muncă pe durată determinată. Imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Contractul de muncă încheiat fără temei legal pe durată determinată

 

În ce cazuri contractul individual de muncă poate fi înche­iat pe durată determinată?

Nicolae Mămăligă, Chișinău

 

Condițiile în care contractul individual de muncă poate fi încheiat pe o durată determinată sunt reglementate de legislația în vigoare. Contractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe o durată nedeterminată. Legislația permite încheierea unor astfel de contrac­te pe o perioadă determinată, însă numai în cazurile prevăzute  în art. 55 din Codul muncii, cum ar fi încheierea contractului individu­al de muncă pentru perioada îndeplinirii obligațiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat în condițiile legii sau cu persoanele pensionate, conform legislației în vigoare, pentru limită de vârstă ori vechime în muncă și nu sunt încadrate în câmpul muncii etc.

Este important de menționat că încheierea contractului individu­al de muncă pe durată determinată, în lipsa unor temeiuri legale, se consideră încheiat pe o perioadă nedeterminată.

 

Imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie

 

Staționarea poate fi stabilită doar pentru un singur salari­at? Dacă da, cum se remunerează?

Anatol Purice, Chișinău

 

Da, staționarea poate fi stabilită inclusiv pentru un singur salariat. Art. 801 din Codul muncii dispune că staționarea reprezintă impo­sibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către unitate, de către o subdiviziune (subdiviziuni) interioară a acesteia, de către un salariat sau un grup de salariați și poate fi produsă: din cauze ce nu depind de angajator sau salariat; din vina angajatorului; din vina salariatului.

Retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu de­pind de angajator sau salariat se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decât în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţio­nare.

În caz de staţionare produsă din vina angajatorului, acesta este obligat să-i compenseze salariatului leafa pe care acesta nu a pri­mit-o. Salariatul din vina căruia s-a produs staționarea nu este re­munerat pentru orele de staţionare.

Modul de înregistrare a staţionării şi mărimea concretă a retribu­ţiei se stabilesc, după caz, în contractul colectiv şi/sau în cel indivi­dual de muncă ori în regulamentul intern al unității.