Planul Comisiei Europene pentru înființarea Uniunii Europene a Sănătății constituie primul pas, urmează să se facă și mai mult pentru intensificarea măsurilor de răspuns ale sferei sănătății publice la provocările legate de pandemie în Europa, relatează Federația Europeană a Sindicatelor din domeniul Serviciilor Publice (EPSU).
Recent, Comisia Europeană a publicat propunerile în care sunt expuși primii pași pentru înființarea Uniunii Europene a Sănătății. Propunerile au fost lansate într-un moment decisiv și coincid cu adoptarea Acordului Parlamentului European și al Consiliului Europei privind majorarea bugetului pentru sănătate EU4Health până la 5,1 mlrd. de euro. Însă este nevoie de mult mai mult pentru depășirea punctelor vulnerabile pe termen lung, cauzate de restrângerile și restricțiile care au subminat posibilitățile de reacție ale sistemelor de sănătate europene.
Jan Willem Goudriaan, secretarul general al EPSU, a menționat, în legătură cu aceasta: „Noi considerăm că sporirea finanțării constituie un succes al lucrătorilor medicali care s-au mobilizat în întreaga Europă, pentru a revendica majorarea investițiilor în sistemul de sănătate, însă aceasta este insuficient. Lucrătorii medicali acordă asistența medicală necesară, pentru a face față tuturor amenințărilor asupra sănătății. S-a făcut prea puțin ca să fie asigurate eforturi conjugate pentru diminuarea insuficienței de angajați, pentru ameliorarea sănătății și a securității, precum și a condițiilor de muncă pentru personalul medical”.
În cadrul Uniunii Europene a Sănătății, Comisia Europeană a propus ca Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) să li se atribuie prerogative sporite. Este un pas pozitiv, dar este de importanță vitală ca aceste agenții să fie complet transparente și să-și gestioneze activitatea cu responsabilitate. Pentru a avea succes, sindicatele care reprezintă angajații din sistemul de sănătate și din serviciile de îngrijire trebuie să participe la administrarea acestora.
Sindicatele joacă un rol indispensabil în apărarea intereselor și în asigurarea sănătății și securității oamenilor din teritoriu în timpul crizelor transfrontaliere în domeniul sănătății, când presiunea asupra sistemului de sănătate și asupra lucrătorilor medicali este enormă.
Propunerea Comisiei Europene pentru intensificarea stabilității sistemului de sănătate în Uniunea Europeană prin intermediul unui audit al UE încă urmează să fie clarificată: EPSU a solicitat efectuarea unor teste privind stresul în condițiile în care muncesc lucrătorii medicali și asistenții care prestează servicii de îngrijire socială, ceea ce constituie o componentă importantă. Acest lucru este necesar pentru asigurarea stabilității sistemelor de sănătate, care nu pot funcționa fără lucrători medicali.
Pentru înființarea unei Uniuni Europene a Sănătății active și eficiente, capabilă să reacționeze la pandemie, este nevoie de cooperarea și coordonarea sistemelor de sănătate la nivel european. Antrenarea partenerilor sociali pe parcursul întregului proces va constitui cheia pentru elaborarea unor programe pe termen lung și asigurarea Europei cu cadrele medicale necesare în viitoarele decenii. Sindicatele care reprezintă angajații din sistemul de sănătate trebuie să fie antrenate în elaborarea planurilor pentru buna pregătire a UE în acest sens. EPSU va conlucra cu toate părțile interesate de înființarea Uniunii Europene a Sănătății, care va asigura dreptul la îngrijire pentru toți.