5 October 2024
Chisinau
Social

CNSM va contesta raportul Comisiei de anchetă privind patrimoniul sindical

Loading
Social CNSM va contesta raportul Comisiei de anchetă privind patrimoniul sindical
CNSM va contesta raportul Comisiei de anchetă privind patrimoniul sindical
sindicate.md

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) nu este de acord cu con­cluziile Comisiei parlamentare de anchetă privind înstrăinarea patri­moniului sindical și va contesta ra­portul, în cazul în care concluziile și recomandările nu vor fi schimbate.

Recent, în cadrul unei conferințe de presă, Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea modului de înstrăinare a patrimoniului sindicatelor, constituită în februarie 2020, ar fi constatat că, pe par­cursul anilor, 43 de bunuri care se aflau în proprietatea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova au fost vândute la un preț subestimat, ca mai apoi, acestea să fie scoase la vânzare contra unor sume de bani mult mai mari.

 

Tentativă din partea statului de a pune mâna pe patrimoniul CNSM

 

Este o tentativă din partea statului de a pune mâna pe patrimoniul sindicatelor, a declarat președintele CNSM, Oleg Budza, în cadrul unui briefing de presă. Liderul sindical susține că sindicatele și-au vândut bunurile din proprietate firmelor care au propus cel mai bun preț. Mai exact, Oleg Budza le-a cerut deputaților să modifice concluziile anchetei, întrucât nu ar fi ve­ridice. Cât privește problema care a fost abordată de către Comisie, precum că bu­nurile imobiliare au fost vândute lui Ilan Sor – acesta niciodată nu a participat la negocieri, au fost reprezentanți din partea SRL, iar reprezentanții CNSM nu aveau de unde să știe ai cui sunt aceștia.

 

Aspecte ce trezesc semne de întrebare

„Tot ce se referă la înstrăinare, deciziile au fost adoptate colegial. Nu a fost luată de mine în parte. Noi categoric suntem în dezacord cu unele concluzii ale Comi­siei, cu recomandările. Pregătim toată ar­gumentarea noastră către Comisie și o să cerem să fie făcute unele schimbări. Nu se încadrează logic. Dacă nu vor fi modi­ficate, aceste concluzii vor fi contestate în instanța de judecată. Altă ieșire nu avem. Nu suntem niște copii care să fie bătuți pe teren. Dacă nu vom fi auziți aici, vom pre­găti scrisori, demersuri către organismele internaționale, inclusiv către Organizația Internațională a Muncii, pentru că tentati­va statului de a pune mâna pe proprieta­tea sindicatelor este un fapt foarte grav. Se încalcă drepturile sindicatelor. Dacă ar fi să judecăm după concluziile comisiei, ne în­trebăm: cine a anulat toate evaluările făcute de întreprinderi specializate? Să înțelegem că cei de la comisie au făcut evaluările lor? În ce bază?”, se întreabă Oleg Budza.

Președintele CNSM a menționat că există un proiect de hotărâre a Parlamen­tului, care prevede că Guvernul Repu­blicii Moldova, după ce va examina ra­portul în cauză al comisiei, va analiza căi de recuperare a obiectivelor sindicale cu recunoașterea patrimoniului sindicatelor ca componentă a patrimoniului public național.

„Aici se face o tentativă din partea statului de a pune mâna pe patrimoniul sindicatelor, care este ilegală. Patrimoniul sindicatelor este totuși patrimoniul sindi­catelor. Ce, statul a hotărât toate proble­mele în întreprinderile de stat? Categoric nu! De ce se apucă statul de patrimoniul sindicatelor, unde noi, pe parcursul a 15-20 de ani, am investit în sanatorii, în baze de odihnă pentru copii, în Institutul Mun­cii etc., mai bine de 170 de milioane de lei? Din partea statului nu a venit nici un bănuț în obiectivele acestea. Și acum statul se gândește: foarte bine, avem unele obiec­tive din partea patrimoniului sindical, ve­nim acolo, valorificăm cota și spunem că această cotă este bună pentru patrimoniul de stat. Suntem de părere că aceasta nu se încadrează în normele și standardele unei țări democratice și ale relațiilor sindica­telor cu Guvernul, cu Parlamentul. Unele aspecte elucidate de către comisie trezesc multe semne de întrebare”,  a declarat Oleg Budza.

Mai mult, președintele CNSM susține că s-au înstrăinat unele imobile care erau în stare deplorabilă și nu mai erau rentabile. „Ne-am consultat atunci și cu unii colegi, inclusiv din România, care ne-au recoman­dat să le înstrăinăm, dacă nu aduc profit, și să investim în alte imobile. Asta am și făcut. Peste 170 de milioane de lei au fost investiți până acum în sanatorii, tabere de odihnă. Oamenii se bucură acum de condiții de tratament și de odihnă civiliza­te”, susține Oleg Budza.

Președintele CNSM a mai spus că nu este responsabil pentru ceea ce s-a în­tâmplat cu patrimoniul sindicatelor până în 2009, când a devenit președinte al CNSM.

„CNSM este independentă în activitatea sa și de Parlament, și de organele puterii de stat, iar acestea nu au dreptul să con­troleze activitatea sindicatelor. Asta pre­vede și Legea sindicatelor, și Constituția, și alte acte normative, însă Comisia a tras niște concluzii unilaterale”, conchide președintele CNSM.

 

Bunuri scoase la vânzare conform prețului oferit de evaluator

 

Tatiana Oloi, șefa Departamentului fi-nanțe, contabilitate și asigurări sociale al CNSM, a precizat că toate bunurile au fost scoase la vânzare conform prețului oferit de către evaluatorul Întreprinderii de Stat Centrul de Expertiză și Evaluare, precizând că datele pe care le-a oferit Comisia de an­chetă nu coincid cu cifrele reale.

„Potrivit rezultatelor comisiei, din cele 43 de obiective înstrăinate, s-ar fi cauzat prejudicii de peste 968 de milioane de lei. Am analizat și noi fiecare obiectiv în parte și vă aduc un exemplu. Să luăm obiectivul de pe strada Trandafirilor 13/2. Obiectivul a fost înstrăinat în baza hotărârii colegiale într-o ședință a Comitetului Confederal al CNSM. Nu a fost luată nici o decizie uni­laterală a domnului președinte de vânza­re a obiectivului. Înainte de a comercializa obiectivul, a fost făcută evaluarea de că­tre o întreprindere de stat, licențiată, care are dreptul să expună, în baza măsurărilor și analizei obiectivului, care este costul obiectivului. Cât privește terenurile, noi nu am vândut nici unul. Proprietatea noastră este doar imobilul. Nu putem fi acuzați că am vândut ceea ce nu ne-a aparținut, adică terenul”, a spus Tatiana Oloi.

Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, a remarcat că nu este pentru prima dată când se fac tentative ca patrimoniul sindi­catelor să treacă în gestiunea sau în pose­sia statului. Asemenea acțiuni ar fi avut loc anterior, fiind promovate de unele partide.

 

Mereu, specialiștii, juriștii noștri, în ceea ce fac, se ghidează de buchea legii

 

„Sigur, ceea ce a menționat domnul președinte Oleg Budza este total diferit de poziția Comisiei parlamentare de anche­tă. Să nu creadă dumnealor că noi lucrăm haotic și nu ne ghidăm de actele norma­tive în vigoare, de Constituție, de acte internaționale, care ne dau posibilitate să luăm o decizie legală. Mai mult, vreau să vă spun că nu e pentru prima dată când se vine cu asemenea acuzații la adresa sin­dicatelor. Am 40 de ani lucrați în sindicate și cred că aproape la fiecare doi ani cine­va venea cu tot felul de acuzații. Am fost controlați, invitați și la Centrul Național Anticorupție, și la Procuratura Generală. Totul până la urma a fost bine și toate do­sarele au fost clasate, pentru că nu se gă­sea nimic ilegal în deciziile pe care le luam. Și în acest caz am procedat legal, nu am avut nici o intenție să încălcăm ceva. Me­reu, specialiștii, juriștii noștri, în ceea ce fac, se ghidează de buchea legii, de legislația în vigoare. Este o bătaie prea directă în sindicate, dar ele nu sunt decât cele care apără interesele oamenilor muncii. Avem organe care trebuie să ne apere. Dacă nu ne vor apăra, vom apela la organismele internaționale”, a adăugat vicepreședintele CNSM, Petru Chiriac.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand