20 mai 2024
Chisinau
Social

CNSM a organizat un seminar de instruire a liderilor sindicali din raionul Anenii Noi

Loading
Social CNSM a organizat un seminar de instruire a liderilor sindicali din raionul Anenii Noi
CNSM a organizat un seminar de instruire a liderilor sindicali din raionul Anenii Noi
facebook.com

Peste 50 de lideri sindicali din raionul Anenii Noi, reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale din raion, au partici­pat la seminarul de instruire cu genericul „Protecția social-eco­nomică și juridică a membrilor de sindicat prin prisma aplicării în practică a ultimelor modifi­cări legislative”, organizat marți, 9 aprilie, de CNSM.

Specialistele confederației, Ana Moldovanu, consultant superior în Departamentul protecție social-eco­nomică al CNSM, și Irina Ciudin, con­sultant superior în Departamentul ju­ridic al CNSM, au adus la cunoștința sindicaliștilor din raion modificările recente ale legislației în domeniul protecției social-economice, inclusiv modificările și completările operate în Codul muncii.

Daria Bostan, reprezentanta CNSM în raionul Anenii Noi, a menționat că sindicaliștii au avut posibilitatea să abordeze mai multe probleme de interes comun, printre care subiecte legate de salarizare în sectorul buge­tar și sectorul real, timpul de muncă și timpul de odihnă, indemnizații și pensii, sistemul de protecție social-economică a salariaților, membri de sindicat, dezvoltarea dialogului soci­al la nivel teritorial.

Reprezentanta CNSM în raionul Anenii Noi a specificat că sindicaliștii au apreciat prestația specialistelor Confederației și importanța subiec­telor abordate, adăugând că este necesar de continuat organizarea unor astfel de activități de instruire, care se bucură de interes din partea sindicaliștilor din teritoriu.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand