Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a lansat, la 27 mai curent, programul de instruire „Formare de formatori sindicali”, o inițiativă menită să dezvolte educația sindicală și să consolideze capacitățile organizațiilor sindicale din Republica Moldova. Programul este organizat în parteneriat cu Institutul Muncii, cu suportul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA).
În mesajul adresat participanților, președintele CNSM, Igor Zubcu, a subliniat că educația și formarea sindicală continuă reprezintă una dintre cele 13 direcții prioritare prevăzute în Strategia CNSM pentru anii 2022–2027, accentuând necesitatea consolidării capacităților organizațiilor sindicale și pregătirii unei noi generații de formatori sindicali.
Potrivit liderului sindical, programul răspunde necesității actuale de a avea formatori bine pregătiți, capabili să organizeze instruiri moderne, interactive și adaptate nevoilor reale ale membrilor de sindicat.
Igor Zubcu a menționat că experiența practică acumulată în activitatea sindicală trebuie completată prin competențe pedagogice, de comunicare și facilitare, pentru a asigura eficiența procesului de instruire. Totodată, acesta a apreciat implicarea echipei de formatori, constituită din specialiști cu experiență în educația adulților și formarea sindicală, care vor oferi participanților atât cunoștințe teoretice, cât și exemple practice relevante.
La rândul său, Viorel Braga, director general al Institutului Muncii, a evidențiat importanța educației sindicale continue ca element esențial pentru dezvoltarea unei mișcări sindicale moderne și puternice. Acesta a accentuat că formarea liderilor și a formatorilor sindicali contribuie direct la consolidarea mișcării sindicale din Republica Moldova și la creșterea capacității sindicatelor de a răspunde provocărilor actuale de pe piața muncii.
Programul de instruire are o durată totală de 96 de ore academice, structurate în patru module tematice, și urmărește dezvoltarea competențelor necesare pentru proiectarea, organizarea și facilitarea sesiunilor de instruire sindicală dedicate adulților.
Primul modul al programului, desfășurat în perioada 27–29 mai 2026 la Institutul Muncii, este consacrat bazelor formării sindicale și învățării la adulți. Agenda include subiecte precum rolul formatorului sindical, principiile educației sindicale, particularitățile învățării la adulți, stilurile de învățare și utilizarea instrumentelor didactice moderne.
Programul utilizează metode interactive și participative, inclusiv studii de caz, exerciții practice și simulări de instruire, având drept scop consolidarea unei rețele interne de formatori sindicali capabili să contribuie activ la dezvoltarea continuă a mișcării sindicale din Republica Moldova.
La finalul instruirii, participanții vor elabora și prezenta proiecte individuale de formare sindicală, care vor fi evaluate de Comisia de atestare a formatorilor sindicali a CNSM. Absolvenții programului vor avea responsabilitatea de a valorifica competențele dobândite prin organizarea de instruiri în cadrul structurilor sindicale care i-au delegat la program.
Prin implementarea acestui program, CNSM își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea educației sindicale, consolidarea solidarității sindicale și formarea unei generații de lideri și formatori capabili să contribuie activ la protecția drepturilor și intereselor salariaților, membri de sindicat, din Republica Moldova.



