29 martie 2024
Chisinau
Social

Circa 25 de mii de bolnavi incurabili au nevoie de îngrijiri paliative

Loading
Social Circa 25 de mii de bolnavi incurabili au nevoie de îngrijiri paliative
Circa 25 de mii de bolnavi incurabili au nevoie de îngrijiri paliative
Vocea poporului

Durerile de picioare îl chinuiesc de mai mulți ani pe domnul Constantin, un pensionar din raionul Orhei. La ai săi 67 de ani, ne spune că ar vrea ca aceasta să fie singura sa problemă, întrucât, de mai bine de un deceniu, luptă cu cancerul la plămâni care, însă, în ultimul timp, a devenit in­controlabil.

„Simt cum mă ustură înăuntru, când respir. Sper toată vremea că mâine o să-mi fie mai bine ca ieri, că o să treacă. Mă tem însă să nu afecteze și alte organe”, ni se plânge domnul Constantin. Însă își dă bine seama că nu mai are la dispoziție timp atât de mult cât și-ar dori, așa că singurul lucru pe care ar vrea este să-și vadă fiicele mai des.

 

Medicamentele îi alină durerea

Bărbatul este unul dintre cei peste 25 de mii de bolnavi incurabili din RM care au nevoie de îngrijiri paliative. Medicii lor au misiunea nu doar de a trata pacienții, dar și de a le explica ce este moartea și cum să o primească liniștit, ca pe un lucru firesc, iar fiecare dintre acești bolnavi își pune ultima speranță în eroii în halate albe.

Acum îi pot alina durerile fizice doar me­dicamentele administrate de medici, care îi fac vizite la fiecare 2-3 zile. Totuși, fiind ajutat și de soție, bărbatul se străduiește să gândească pozitiv. „El tot timpul a fost sprijinul familiei. Muritori suntem toți, dar ne străduim să mai fii stâlpul casei și să ne bucurăm de tine mulți ani înainte”, susține femeia bărbatului.

Are nevoie de îngrijiri speciale și un alt bătrân țintuit la pat din satul Podgoreni, raionul Orhei. Nea Petrea suferă de un tip mai rar de cancer de sânge, care-i afec­tează limfocitele și i-a agravat în ultimii ani starea de sănătate, pentru că avea și diabet. Din această cauză, i-a fost amputat un picior, iar la celălalt are gangrenă. „Am doi ani și ceva de când nu am mai coborât de pe patul ăsta. – Nu ați ieșit afară de­loc? – Deloc. De aici până aici”, se plânge bărbatul.

Din cauza durerilor pe care le suportă clipă de clipă, fiica sa l-a luat să trăiască la ea, pentru a-l putea îngriji mai bine. Feme­ia este educatoare la o grădiniță din sat, dar salariul nu-i permite să procure toate medicamentele de care are nevoie tatăl său. Aici, îi vine în ajutor asociația care prestează servicii de îngrijire paliativă, care acoperă toate costurile.

Chiar dacă abia vorbește, pensionarul se plânge că, după 60 de ani de muncă fără întrerupere, nu se poate obișnui să stea în pat zile întregi, așa că tot ce își dorește pentru zilele care i-au mai rămas e să vadă din când în când lumina soarelui.

Membrii echipei mobile care îngrijesc în jur de 50 de pacienți incurabili din ra­ionul Orhei spun că, deseori, aceștia nu vor să accepte sau nu înțeleg până la ca­păt ce diagnostic au, așa că este nevoie de intervenția psihologului, dar și a altor specialiști.

„Noi ne străduim să selectăm pacienții cu speranța la viață până la un an. Avem mulți pacienți în stare de depresie, cu eșecuri la tratament și, când se apropie finalul, au nevoie de sprijin”, ne spune psi­hologul Victoria Tintiuc.

Lunar, peste 200 de persoane din Mol­dova beneficiază de îngrijire paliativă, ofe­rită de organizația de caritate Hospices of Hope. Aceasta finanțează circa 50 la sută din costul tratamentului, cealaltă parte a fondurilor fiind oferită de către Centrul Național de Asigurări în Medicină. Chiar și așa, costurile de îngrijire a pacienților sunt foarte mari, așa că cei care vor să susțină activitatea organizației pot accesa site-ul oficial Hospices of Hope pentru donații.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand