5 October 2024
Chisinau
Social

Cinci localități intră în carantină, din cauza numărului crescut de infectați

Loading
Social Cinci localități intră în carantină, din cauza numărului crescut de infectați
Cinci localități intră în carantină, din cauza numărului crescut de infectați
Vocea poporului

În raionul Ocnița se constată o creștere alarmantă a nu­mărului de infectați cu noul coronavirus. Pentru a reduce răspândirea virusului, auto-ritățile au introdus un regim de carantină strictă pentru câteva localități din raion.

În acest raion, din totalul de 450 de cazuri pozitive la testul Covid-19, de la începutul anului, 305 cazuri au fost înregistrate în luna februarie.

Totodată, timp de o săptămâ­nă, în perioada 15-21 februarie, în localitățile raionului s-a înre­gistrat o creștere a morbidității cu peste 85%.

Comisia teritorială extraordi­nară de sănătate publică Ocnița a luat decizia de a institui Cod roșu de alertă pentru cinci lo-calități din raion, unde sunt în­registrate între 14 și 48 de cazuri active.

Totodată, în cele cinci localități – Lencăuți, Gârbova, Bârlădeni, Verejeni și Sauca – instituțiile școlare și preșcolare își sistează activitatea, la fel ca și celelalte instituții publice, printre care și piețele agricole, cu excepția far­maciilor, a centrelor de sănătate și unităților comerciale alimenta­re, pentru o perioadă de 14 zile, între 23 februarie – 9 martie.

Elevii din cele cinci localități care studiază la cele două licee din orașul Ocnița, „Mihail Sado­veanu” și „Gheorghe Biruitorul”, își vor desfășura orele în regim online până pe 4 martie.

Secția de terapie din cadrul Spitalului raional Ocnița va fi re­profilată în una pentru pacienții cu Covid-19.

Tot din 23 februarie, pe un termen de 14 zile, își sistează activitatea Școala Sportivă, Casa de Creație, Școala de Arte și cer­curile artistice ale copiilor de pe lângă Casa de Cultură din orașul Ocnița.

De asemenea, și instituțiile preșcolare din centrul raional își sistează activitatea până la 9 martie.

Conform deciziei, piețele co­merciale și agricole din orașele Ocnița și Otaci, dar și din toate localitățile raionului, vor fi închise până pe 9 martie, cu posibilitatea de prelungire a termenului.

Activitatea transportului urban de călători în orașul Ocnița rămâ­ne sistată până la 4 martie.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand