3 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Calcularea pensiei de urmaș și cine pot fi beneficiarii

Loading
Cetăţeanul şi legea Calcularea pensiei de urmaș și cine pot fi beneficiarii
Calcularea pensiei de urmaș și cine pot fi beneficiarii
economic.com

Cum se calculează și cine beneficiază de pensia de ur­maş? Se efectuează rețineri din pensia de urmaș stabili­tă părintelui pentru copii?

Galina, Federația „Moldsindcoopcomerț”,
Antonina, Federația Sindicatelor Lucrătorilordin Industria Ușoară

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Conform art. 24 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, pensia de urmaș se acordă dacă persoana dece-dată beneficia de pensie pen­tru limită de vârstă sau de pensie de dizabilitate ori îndepli­nea condițiile pentru obținerea unei pensii de dizabilitate prevă­zute de prezenta lege.

Pensia de urmaş se stabileşte în cazul în care întreţinătorul, dece­dat în urma unei boli generale, a realizat un stagiu de cotizare care i-ar fi acordat dreptul la stabilirea pensiei de dizabilitate, după cum urmează:

Vârsta la data constatării dizabilității și stagiul de cotizare
până la 23 de ani 2 ani
23–29 de ani 4 ani
29–33 de ani 7 ani
33–37 de ani 10 ani
37–41 de ani 13 ani
peste 41 de ani 15 ani

Pensia de urmaş se acordă in­diferent de durata stagiului de cotizare în cazul în care decesul întreţinătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş:

  1. copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă stu­diile în instituții de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialita­te şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani;
  2. soţul supravieţuitor dacă, la momentul decesului întreți-nătorului sau pe parcursul a cinci ani după deces, a împlinit vârsta de pensionare prevăzută la art. 41 din lege  sau a fost încadrat în grad sever sau accentuat de diza­bilitate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
  3. soţul supravieţuitor sau tutorele (curatorul) care are în îngrijire copii sub vârsta de trei ani ai întreținătorului dece-dat, pe perioadele de neînca-drare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilu­lui până la vârsta de trei ani.

Pensia de urmaş, stabilită copi­ilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o sin­gură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul de­cedat.

 

Cum se calculează pensia de urmaș

Conform Regulamentului pri­vind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de con­firmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor (Hotă­rârea Guvernului nr. 165/2017), pensia de urmaș, în cazul în care întreținătorul era beneficiar de pensie pentru limită de vârstă sau de pensie de dizabilitate severă, se stabilește procentual din pen­sia pentru limită de vârstă sau din pensia de dizabilitate severă aflată în plată sau recalculată, după caz. Dacă întreținătorul nu era bene­ficiar de pensie pentru limită de vârstă sau era beneficiar de pensie de dizabilitate accentuată sau me­die sau altă categorie de pensie, aceasta se stabilește procentual din pensia potențială calculată pentru dizabilitate severă.

Cuantumul pensiei de urmaș se calculează în mărime de 50% pen­tru fiecare urmaș, cu excepția pen­siei de urmaș, acordată copiilor.

Începând cu 1 ianuarie 2020, cuantumul pensiei de urmaș în cazul copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani, se calculează în mări­me de 75% pentru fiecare urmaș (anterior 50%), dar nu mai puțin decât cuantumul alocației sociale pentru pierderea întreținătorului.

Pensiile de urmaș stabilite până la 1 ianuarie 2020 copiilor se re­examinează, stabilindu-se 75% pentru fiecare urmaș.

Pensia potențială de dizabilitate severă se calculează conform for­mulei prevăzute în Regulament:

P = 0,42 x Vav + Tt/Tmax x Vav x 0,1

unde:

  • P este cuantumul pensiei cal­culate;
  • „0,42” –  partea pensiei calcu­late din venitul mediu lunar asigu­rat valorizat, în funcție de gradul de dizabilitate;
  • Vav – venitul mediu lunar asi­gurat valorizat, dar care nu poate fi mai mare decât mărimea du­blă a salariului mediu pe țară pe anul precedent anului stabilirii pensiei;
  • Tt – stagiul total de cotizare re­alizat;
  • Tmax – stagiul de cotizare ma­xim potențial de la vârsta de 18 ani până la vârstele de pensi­onare stabilite la art. 41 din lege, dar nu mai mare de 40 de ani.

În cazul în care, la data dece­sului, întreținătorul era beneficiar de pensie de dizabilitate accen­tuată sau medie stabilită până la 1 aprilie 2017, pensia poten-țială calculată pentru dizabilitate severă se determină din venitul mediu lunar asigurat luat în con­siderare la stabilirea inițială a pen­siei, în modul indicat la punctul 18 din prezentul Regulament.

Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul copiilor rămași fără ocro­tirea părintească în urma dece­sului ambilor părinți, reprezintă însumarea drepturilor de urmaș calculate pentru fiecare părinte.

 

Plata pensiei de urmaş

Pensia de urmaș se acordă co­piilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în institu­ţii de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani, inclusiv celor aflaţi la întreţinerea deplină a statului, se plăteşte integral.

Soţului supravieţuitor sau tu­torelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vârsta de trei ani ai întreținătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, pensia de urmaş se plăteşte numai în cazul în care nu realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat.

Soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului întreținăto-rului sau pe parcursul a cinci ani după deces, a împlinit vârsta de pensionare prevăzută la art. 41 din lege  sau a fost încadrat în grad sever sau accentuat de dizabilita­te, a avut cel puţin 15 ani de căsă-torie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit, aflați la întreține-rea deplină a statului, pensia de urmaș se plătește în mărime de 25% din pensia stabilită.

Pensia de urmaş se stabilește de la data decesului întreținăto-rului, dacă cererea şi actele ne­cesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată.

Nu se efectuează reţineri din pensia de urmaş, stabilită părinte­lui sau tutorelui (curatorului) pen­tru copii, cu excepţia cazurilor de plată necuvenită.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand