Bogaţii fură cel mai mult statul

Foto: descopera.ro

Nici nu ne imaginăm cât de bogaţi sunt, de fapt, bogaţii ţării, ai lumii şi cât pierd state­le din cauza evaziunii fiscale la care aceştia se dedau. Astfel, potrivit ultimelor date ale unui studiu realizat de către organizaţia britanică Wealth-X, Republica Moldova are cel puţin 75 de cetăţeni cu averi mai mari de 30 de milioane de dolari. Averea acestor indivizi barosani se ridică la aproximativ opt miliarde de dolari SUA. Ar rezulta că proprietăţile lor valorează mai mult decât Produsul Intern Brut al țării.

După calculele unor responsabili ai In­spectoratului Fiscal Principal de Stat, ve­niturile anuale ale bogaţilor din ţara noas­tră ar putea să ajungă la cinci miliarde de lei, în timp ce venitul total declarat de toţi contribuabilii, persoane fizice, se ridica, la momentul estimărilor, la 2,679 miliarde de lei. Vă închipuiţi câte sute de milioane sau chiar miliarde de lei nu ajung în bu­getul ţării din cauză că bogaţii îşi ascund veniturile, nu plătesc impozite?!

Cu cât insul este mai bogat, cu atât mai puţin plăteşte la stat

Evaziunea fiscală la nivel planetar a luat proporţii catastrofale. O parte dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii au averi mai mari decât se ştie, ceea ce înseamnă că statele sunt lipsite de miliardele pe care aceştia ar trebui să le plătească sub formă de taxe şi impozite. Cercetările efectuate, separat, de Philip Vermeulen, economist al Băncii Centrale Europene, şi de Gabriel Zucman de la London School of Econo­mics arată că averile celor superbogaţi, ascunse de fisc şi despre care persoanele în cauză nu preferă să vorbească atunci când sunt întrebate, arată mai mari decât se ştie. La aceeaşi concluzie a ajuns şi Ban­ca Mondială.

Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, autorul lucrării „The Price of Inequality” („Preţul inegali­tăţii”), susţine că mereu au existat bănuieli despre raportarea greşită a averilor. Im­posibilitatea de a măsura valoarea reală a bogăţiei arată că economiştii şi politicienii nu au înţeles corect gradul de disparitate. De exemplu, se apreciază că dacă venitu­rile şi activele ar fi mai concentrate, ar pu­tea stimula schimbarea structurii fiscale, a declarat Zucman.

Bunăoară, s-a dovedit că cel mai bogat om din SUA deţinea 23,5 la sută din toata averea Statelor Unite. Adică, proprietă­ţile lui reale au crescut cu două procente după ce s-au adăugat în avere şi veniturile de la banii ascunşi în paradisurile fiscale. Sondajele privind ultrabogaţii sunt, de asemenea, mai mici decât în realitate, a spus Vermeulen. Aceștia deţineau între 35 şi 37 la sută din bogăţia lumii, depăşind valoarea de 34% indicată într-o analiză a Rezervei Federale Americane (Banca Cen­trală a SUA), a precizat Vermeulen.

În timp ce Trezoreria SUA încearcă să obţină date cât mai precise de la cei bogaţi, Vermeulen a ajustat datele şi a comple­tat listele cu miliardarii monitorizaţi de Forbes.

O concentrare mai mare a veniturilor şi a averii în partea superioa­ră a clasamentului boga­ţilor ar putea explica de ce cheltuielile de consum şi-au revenit lent după re­cesiunea care s-a încheiat în iunie 2009, conform lui Stiglitz.

„Unele dintre proble­mele privind performanţa sistemului eco­nomic sunt legate de adevăratul grad de inegalitate şi nu de dimensiunea gradului de inegalitate”, a spus el.

Jeffrey Hollender, care se numără prin­tre acei 1 la sută din bogătaşii din SUA, nu s-a arătat surprins de faptul că cel mai bogat om din lume are o avere mai mare decât se estimează în prezent. „Cu cât mai mulţi bani ai, cu atât mai uşor este să-i as­cunzi ca să eviţi taxele”, a spus Hollender, cofondatorul unei companii de servicii, „Seventh Generation”.

Unde îşi ascund miliardele bogaţii?

Evaluarea activelor superbogaţilor Eu­ropei ar putea fi chiar greşită, este de pă­rere Zucman. Aproximativ zece la sută din averea acestora se află în conturi off-shore, comparativ cu patru la sută în SUA, esti­mează acesta într-un articol publicat nu demult. Cei foarte bogaţi au, de asemenea, avere în fundaţii şi holdinguri, ceea ce face dificile calculele, a mai adăugat economis­tul. Studiile europene dezvăluie mai puţine date noi decât sondajele din SUA, a subli­niat Vermeulen. În Austria, cei mai bogaţi cetăţeni deţineau 36% din averea ţării în 2013. Aceste date sunt cu 13 puncte pro­centuale peste estimarea ce rezultă dintr-un studiu, ceea ce ar face Austria aproape la fel de inegală social ca şi SUA.

Bogăţiile off-shore costă guvernul ame­rican 36 de miliarde de dolari din cauza evaziunii fiscale, mai rezultă din articolul publicat de Zucman. Această sumă este suficientă pentru a cumpăra prânzul pen­tru fiecare elev din şcolile publice din New York timp de peste un secol. Europa pier­de aproximativ 75 de miliarde de euro. În cazul în care inegalităţile sunt mai mari decât ne-am gândit, atunci poate că se pot schimba opiniile cu privire la măsu­ra în care ratele de impozitare pentru cei mai bogaţi ar trebui să fie majorate sau cu privire la măsurile pe care ar trebui să le folosim, cum ar fi impozitul pe avere.

Urâţi de restul lumii

„Avem, într-adevăr, nevoie să ştim cui aparţin averile şi cum s-a schimbat în timp situaţia, pentru a înţelege mai bine modul în care sunt interpretate politicile economice”, a declarat Heidi Shierholz, economist la Institutul de Politici Econo­mice din Washington. Tyler Cowen, pro­fesor de economie la Universitatea George Mason din Fairfax, Virginia, crede că este greşită concentrarea asupra celor din par­tea superioară a clasamentului bogaţilor, atunci când se ia în calcul distribuţia ve­niturilor. Contează mai puţin dacă unii oameni, cum ar fi cofondatorul Microsoft, Bill Gates, au acasă o mare parte din veni­turi, atât timp cât situaţia celor săraci este mai bună, a spus el. „Sunt prea multe griji faţă de cei bogaţi; adevărata întrebare este dacă există oportunităţi pentru ceilalţi”, a declarat Cowen.

Modul în care veniturile sunt măsurate influenţează percepţiile faţă de inegalita­te. Astfel, datele fiscale privind câştigurile salariale nu se iau în considerare la plăţile efectuate de către guverne prin interme­diul unor programe. Concentrarea pe cei bogaţi şi o înţelegere mai puţin bună a inegalităţii îi îngrijorează pe tot mai mul­ţi economişti, experţi, astfel încât mulţi dintre ei ajung să cadă de acord că nu este bine ca oamenii bogaţi să aibă atâţia bani încât tot restul lumii să îi urască.