4 October 2024
Chisinau
Oficial

FSEȘ a lansat un apel de susținere a confraților din Ucraina

Loading
Oficial FSEȘ a lansat un apel de susținere a confraților din Ucraina
FSEȘ a lansat un apel de susținere a confraților din Ucraina
media.au

Stimați colegi,

Federația Sindicală a Educației și Științei vine cu un apel către organizațiile sindicale de nivelul I și II de a susține inițiativa acumulării unor resurse și mijloace, inclusiv financiare, destinate furnizării asistenței umanitare cetățenilor Ucrainei, afectați de război.

Biroul Executiv al FSEȘ a decis de a aloca, din Fondul Solidarității, suma de 50 (cinci zeci) mii lei, care va fi transferată pe un cont special al FSEȘ, destinat susținerii refugiaților.

În această acțiune de solidarizare, mizăm pe inițiativa liderilor noștri sindicali, care, din 24 februarie, de când a început agresiunea militară a Federației Ruse contra Ucrainei, ne contactează zilnic cu propunerea de a oferi ajutor cetățenilor ucraineni care au nevoie de cazare, alimentare, transport, medicamente, alt tip de sprijin. Din prima zi, am susținut inițiativa de a oferi spații de cazare în instituțiile specializate aflate în gestiunea CNSM, inițiativă susținută de conducerea Confederației. Urmează să organizăm o campanie de susținere, inclusiv financiară, a cetățenilor (familiilor) care sunt amplasate în aceste centre sindicale sau în alte centre oferite de către autoritățile Republicii Moldova. În acest sens, o parte din mijloacele acumulate vor fi cheltuite pentru asigurarea alimentării persoanelor cazate în instituțiile aflate în gestiunea CNSM și/sau în căminele unor instituții educaționale, dar și în alte scopuri caritabile.

Vom informa membrii de sindicat despre rezultatele acestei campanii umanitare, inclusiv despre mijloacele acumulate de către colegii noștri din toată țara. La moment, în acest scop, din partea organizațiilor membre ale FSEȘ, au fost acumulate mijloace financiare în sumă de 100 mii lei.

Venim cu un apel de solidarizare cu poporul vecin, îndemnăm colegii – să fim alături de refugiații de război pe care i-a găzduit Republica Moldova.

Președinții de sindicate din instituții, care doresc să se alăture acestei inițiative, colectând fonduri, o pot face adresându-se Consiliilor Raionale/Municipale ale Federației Sindicale a Educației și Științei, Comitetelor Sindicale ale Universităților, Colegiilor. Sumele acceptate în acest scop vor fi transferate, prin intermediul contabilităților Consiliilor Raionale, pe contul FSEȘ, cu mențiunea ”pentru refugiații din Ucraina”.

Suplimentar, vă informez că am avut astăzi o discuție telefonică cu colegul și prietenul meu Gheorghi Truhanov, președintele Sindicatului Lucrătorilor din Educație și Știință din Ucraina, căruia i-am exprimat sprijinul nostru și solidaritatea sindicală, în aceste zile grele pentru poporul ucrainean. Dnul Truhanov ne-a mulțumit pentru sprijinul moral, a apreciat inițiativa noastră de a realiza această campanie de solidarizare.

26 februarie 2022

Ghenadie Donos, președinte FSEȘ

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand