2 October 2024
Chisinau
Social

Apărarea drepturilor angajaților, o cauză fără frontiere

Loading
Social Apărarea drepturilor angajaților, o cauză fără frontiere
Apărarea drepturilor angajaților, o cauză fără frontiere
Vocea poporului

Luni, la Institutul Muncii a avut loc o masă rotundă cu genericul „Confederația Națională a Sindi­catelor din Moldova (CNSM) – So­lidarity Center, perspective de cooperare”, la care au participat conducerea CNSM, reprezentantul Rețelei Internaționale a Avocaților care Asistă Muncitorii (ILAW), președinți ai centrelor sindicale național-ramurale (CSNR), juriști din cadrul CNSM și de la CSNR.

În debutul evenimentului, Igor Zubcu, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a relevat: „Pentru noi, echipa CNSM, este o onoare să o avem ca oaspete, ca prieten al mișcării sindicale, pe Tamar Gabisonia, coordonator regional al Rețelei ILAW pentru Europa și Asia Centrală. Scopul nostru este informarea, educarea și apărarea drepturilor angajaților, membri de sindicat. Dvs., ca reprezen­tant al rețelei internaționale a juriștilor, vă puteți împărtăși experiența prețioasă cu noi, pentru binele celor pe care îi reprezentăm și cărora le apărăm interesele. Drepturile angajaților pe plan internațional constitu­ie rezultatul luptei sindicale, drepturi obținute uneori cu prețul sângelui, fiindcă mulți lideri au ajuns după gratii în urma luptei sin­dicale. Eu reamintesc adesea că noi folosim sintagma „mișcarea sindicală”, dar uităm de „lupta sindicală”. De aceea, trebuie să fim solidari. Dreptul la negocieri colecti­ve nu trebuie să lezeze dreptul la grevă, atunci când sunt încălcate flagrant drepturile angajaților”.

În același context, Tamar Gabisonia a dezvăluit că rețeaua pe care o reprezintă reunește 1100 de juriști în filiale în 65 de țări din lume, care are patru coordonatori: pentru America Latină, Africa, Asia de Sud, Europa și Asia Centrală. În cadrul filiale­lor există un departament pentru protecția juridică a angajaților.

„Scopul principal al activității este de a face schimb de experiență pentru a apă­ra mai eficient drepturile angajaților. Până a-mi începe activitatea în acest domeniu, eu am lucrat în calitate de jurist în sindicatele georgiene. Am contribuit la mo­dificarea legislației georgiene, așa că avem multe tangențe cu sindicatele din Republica Moldova”, a afirmat Tamar Gabisonia.

Dânsa i-a îndemnat pe cei prezenți să adreseze întrebări în probleme care îi pre­ocupă, astfel încât întâlnirea să decurgă în mod interactiv.

Tamar Gabisonia a menționat că aceas­tă masă rotundă este o bună oportunita­te pentru responsabilii de domeniul juridic din cadrul structurilor sindicale de a pune în discuție problemele cu care se confruntă, dar în același timp de a fi familiarizați cu practici aplicate la nivel internațional, îndrep­tate spre promovarea drepturilor salariaților prin campanii de sensibilizare, analize de politici, examinarea de litigii, înainta­rea propunerilor de modificare a legislației muncii.

Participanții la masa rotundă au sublini­at că în prezent există numeroase probleme de natură juridică și subiecte care în trecut nu au existat și este nevoie de o analiză de­taliată. Printre acestea au fost evidențiate chestiuni legate de cum se desfășoară munca la distanță, cum sunt reglementate așa-numitele relații de muncă hibridă, ce acțiuni sunt necesare de întreprins pentru soluționarea adecvată a litigiilor de muncă în diverse situații, inclusiv chestiuni legate de securitatea și sănătatea în muncă etc.

Rețeaua Internațională a avocaților care asistă muncitorii (ILAW) este cea mai mare rețea globală de avocați pentru drepturile lucrătorilor și a fost înființată în decembrie 2018 de către Solidarity Center.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand