29 martie 2024
Chisinau
Cultura

Angajații din cultură, în concedii neplătite, pentru că administrația locală nu are bani

Loading
Cultura Angajații din cultură, în concedii neplătite, pentru că administrația locală nu are bani
Angajații din cultură, în concedii neplătite, pentru că administrația locală nu are bani
mapio.net

Noua lege cu privire la sistemul uni­tar de salarizare în sectorul bugetar a fost subiect de discuţie în cadrul vizitei recente a avocatului CNSM, Mihai Lvovschi, în raionul Dondu­şeni. Cei mai nemulţumiţi de preve­derile noului act normativ s-au do­vedit a fi salariaţii din cultură, care au abordat mai multe probleme din ramură.

Valentin Moroz, preşedintele Consiliului Ramural Donduşeni al Federaţiei Sindica­telor Lucrătorilor din Cultură, susţine că în raion funcţionează 23 de case de cultură și tot atâtea biblioteci. „Din 23 de directori ai caselor de cultură, numai cinci au studii de specialitate – trei superioare şi doi – me­dii speciale. Ceilalţi au alte profesii, cum ar fi bucătari, agronomi, electricieni. Vă închipuiţi ce face un asemenea lucrător în Casa de cultură? Nu ştie să cânte la nici un instrument muzical! Ţine cheia de la insti­tuţie la el în buzunar! Noi, lucrătorii case­lor de cultură, cu studii şi vechime mare în muncă, primim doar salariu de bază, fără adaos pentru performanţe. Suntem foarte dezamăgiţi de prevederile noului docu­ment”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand