Vă rog să ne spuneți în ce cazuri angajatorul poate refuza angajarea femeilor gravide și a persoanelor cu copii? Depunerea cererii de angajare în câmpul muncii este obligatorie sau nu?
Maria Bejan, Ungheni
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Angajarea în câmpul muncii constituie un drept constituțional. În acest sens, art.43 din Constituție dispune că „Orice persoană are dreptul la muncă, libera alegere a muncii, condiții de muncă corecte și satisfăcătoare, precum și dreptul la protecție împotriva șomajului”.
Aceste prevederi sau garanții constituționale sunt concretizate, desfășurate în art. 47 din Codul muncii, care dispune, cu destulă claritate, că refuzul neîntemeiat de angajare este interzis. Mai mult, potrivit alin. (3) al articolului prenotat din Codul muncii, „Refuzul angajatorului de a angaja se întocmește în formă scrisă, cu indicarea datelor prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b), și poate fi contestat în instanța de judecată”. Prin urmare, refuzul în acest caz (refuzul de angajare) se perfectează pe formularul cu antet al angajatorului, care conține rechizitele necesare pentru contestare în instanța de judecată.
În cazul în care refuzul de angajare este întemeiat (spre exemplu, pe motivul stării sănătății conform certificatului medical, lipsei studiilor necesare ori vechimii în muncă conform specialității sau lipsei în statele de personal a funcției solicitate etc.), acesta (refuzul de angajare) nu este interzis de legislație.
Orice persoană are dreptul la muncă, libera alegere a muncii și de condiții de muncă corecte
Unele garanții, cu referire la angajare, sunt indicate și în art. 247 din Codul muncii, potrivit căruia refuzul de angajare sau reducerea cuantumului salariului pentru motive de graviditate sau de existență a copiilor în vârstă de până la patru ani este interzis.
Același articol din Codul muncii dispune că refuzul de angajare a unei femei gravide sau a unei persoane cu copil în vârstă de până la patru ani din alte cauze trebuie să fie motivat, angajatorul informând în scris persoana în cauză în decurs de cinci zile calendaristice de la data înregistrării în unitate a cererii de angajare.
În acest sens sunt relevante prevederile art. 9 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 183 privind protecția maternității (ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 87-XVI din 20.04.2006).
Potrivit acestei Convenții, Republica Moldova, în calitatea sa de stat membru al OIM, s-a angajat să adopte măsurile corespunzătoare care să garanteze că maternitatea nu constituie o sursă de discriminare în materie de ocupare, implicit, de acces la ocupare. Aceste măsuri, prescrise de Convenția respectivă a OIM, cuprind interdicția de a solicita unei femei care își depune candidatura pentru un post, de a se supune unui test de sarcină sau de a prezenta un certificat care să ateste sau să infirme starea de graviditate, cu excepția cazului în care legislația națională prevede aceasta pentru munci care: a) sunt interzise, total sau parțial, femeilor însărcinate sau care alăptează, în conformitate cu legislația națională; sau b) comportă un risc recunoscut sau semnificativ pentru sănătatea femeii și a copilului.
Potrivit condițiilor generale, depunerea cererii de angajare pentru încadrare în câmpul muncii nu este prevăzută de lege. Însă, la angajarea unei femei gravide sau a unei persoane cu copil în vârstă de până la patru ani, din partea acestora este necesară depunerea cererii de angajare, deoarece aceasta (cererea) are o importanță considerabilă în cazul refuzului de angajare.
Refuzul neîntemeiat de angajare constituie unul din cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci, iar repararea prejudiciului material și a celui moral cauzat de angajator și obligațiile acestuia (angajatorului) survenite ca urmare a refuzului neîntemeiat, se va efectua conform prevederilor art. 329 și 330 din Codul muncii.
