22 ianuarie 2020
Chisinau
Dialoguri

Nicolae STRATILA:„Am ajuns aici, deoarece producţia autohtonă a fost lichidată şi s-a optat pentru cea de import”

Loading
Dialoguri Nicolae STRATILA:„Am ajuns aici, deoarece producţia autohtonă a fost lichidată şi s-a optat pentru cea de import”
Nicolae STRATILA:„Am ajuns aici, deoarece producţia autohtonă a fost lichidată şi s-a optat pentru cea de import”
stratila

Foto: vocea.md

Despre trecutul şi prezentul industriei chimice în R. Moldova, despre importanţa resurselor ener­getice din ţara noastră, dar şi despre rolul sindicatelor şi necesitatea respectării condiţiilor de muncă în domeniile respective discutăm cu Nicolae Stratila, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Luctărorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE).

 

– Dle Stratila, înainte de a veni la in­terviu, colegii mă întrebau „ce fel de chimie mai avem şi noi?”. Acest lucru vreau să vă întreb şi eu. Cât de dezvol­tat este acest domeniu în R. Moldova?

– Astăzi, în industria chimică funcţio­nează ramura de preparare a medicamen­telor. Deci, doar ramura farmaceutică e viabilă, celelalte sunt distruse. Ca atare, la noi au activat patru uzine biochimice – la Ungheni, Bălţi, Tighina şi Chişinău. Însă la începutul anilor ‘90, diferite firme au început să aducă produse de peste hotare. În rezultat, s-a închis fabrica biochimică de la Ungheni, care făcea medicamente, s-a închis uzina de la Bălţi, care produ­cea diferite vitamine, adaosuri biologice pentru animale şi făceau spirt pentru in­dustrie. Astăzi, din societatea ASCHIM, în cadrul căreia activau circa patru mii de angajaţi, au mai rămas la Durleşti vreo 100 de oameni care fac peliculă pentru sere. De asemenea, Uzina de chimie cas­nică, din sectorul Ciocana din capitală, a rămas aproape cu nimic. Acolo lucrau în jur de 800 de oameni şi produceau vop­sele, lacuri, era asortiment mare. Apoi a fost privatizat de o companie, care a redus numărul de angajaţi de zece ori.

– Câte persoane muncesc în industria chimică?

– În total, sunt vreo 320 de persoane. Majoritatea sunt membri ai sindicatului nostru, lucrători ai întreprinderii „Farma­co” SA. Dar şi aceasta a fost privatizată, apoi a revenit statului. Cândva şi aici lu­crau peste 500 de angajaţi, dar, iarăşi, au apărut firme private care, legal şi ilegal, au umplut piaţa cu medicamente de peste hotare şi, repectiv, ale noastre dispar de pe piaţă.

– Statistica arată că în RM lacurile şi vopselele au cea mai înaltă producti­vitate.

– Este adevărat, dar producţia rămâne practic toată pe piaţa noastră, chiar dacă e foarte calitativă. Pe timpuri, se exporta prin toată Uniunea Sovietică.

Totuşi, s-a făcut un lucru negativ atunci când industria chimică la noi a fost dis­trusă. Ne aşteaptă vremuri nu chiar bune, din acest punct de vedere. O să ne aducă chimie, dar o s-o aducă pe cea mai neca­litativă. Ea deja a ajuns în România, iar de acolo o să ajungă la noi. Iar de aici, noi nu o să avem unde s-o transmitem mai de­parte, deoarece va veni un val din partea cealaltă, din Ucraina.

– Înţelegem că ramura e la pământ, dar oamenii noştri sunt calificaţi pentru a o dezvolta, dacă ar exista condiţii?

– O mulţime de specialişti au fost care au rămas fără muncă. Înainte se lucra şi în două schimburi. S-a ajuns la situaţia aceasta, deoarece a început lichidarea producţiei autohtone şi trecerea la cea de import. Astăzi avem o situaţie paradoxală: oamenii noştri muncesc în străinătate, tri­mit bani acasă, firmele străine, la rândul lor, exportă producţia în R. Moldova şi noi o cumpărăm. Astfel, le dăm banii înapoi… Noi am avut totul construit pe loc, trebuia doar de amenajat şi de apucat de lucru.

– Haideţi să vorbim şi despre cealaltă parte a sindicatului pe care îl condu­ceţi. Care e situaţia în domeniul resur­selor energetice?

– La noi, de fapt, baza sindicatului o alcătuieşte ramura resurselor energetice, majoritatea membrilor de sindicat activând în cadrul companiei „Moldova-Gaz”.

– Apropo, în cadrul CNSM activează tocmai trei sindicate din domeniul energeticii.

– Odată, noi am vrut să facem un sindi­cat, la nivel de federaţie, dar cu păstrarea statutului fiecărei organizaţii. Au avut loc mai multe discuţii, dar ideea unirii a dis­părut. Dar eu sunt convins că toate se vor aranja, chiar dacă unii au ambiţia de a fi un şef cât de mic.

– Care e situaţia la capitolul locuri de muncă?

– La „Moldova-Gaz”, precum şi la alte întreprinderi, lucrurile se dezvoltă şi lo­curile de muncă se crează. Foarte puţini sunt cei care lasă lucrurile. Noi ne-am străduit şi le-am făcut condiţii de muncă. La fel şi salarii au cât de cât decente, lucru devenit posibil prin convenţiile semnate. Noi am obţinut foarte multe facilităţi. Am introdus noţiunea de „stabilitate la între­prindere”, pentru care se plăteşte un ada­os de la 5 până la 20%. La plecare în con­cediu, salariatului i se plăteşte un ajutor material nu mai mic de un salariu lunar, precum şi de ziua profesională, în măsura posibilităţilor.

 

şedinţa de lucru FSCRE

Foto: FSCRE

 

Ministerul Economiei ne tot invită să participăm la comisia tripartită. Dar noi nu avem ce negocia cu ministerul, fiindcă „Gazpromul” e stăpân cu 50% plus 1 din acţiuni. Noi negociem cu şefii compani­ei. În toamnă începem negocierea unui acord adiţional la convenţia colectivă. Conducătorii de la „Moldova-Gaz” sunt persoane care cunosc arta negocierilor şi fac maximum ca sa nu fie salariul mic. Să nu uităm că mai este şi ANRE-ul care reglementează tarifele în ramura energe­tică.

Acolo e foarte greu de negociat, deoa­rece ei au impresia că aici se primesc sala­rii astronomice. Dar, de fapt, cineva zilnic verifică utilajul tehnic prin ploaie, vânt, noroi, ninsoare, îi mai muşcă câinii, îi bat stăpânii, şi el are în jur de 2900 de lei.

– Ce probleme mai există, pe lângă condiţiile de muncă?

– Am ajuns la timpul când se scot mun­citorii din producţie şi se face agenţie pentru angajare. Să vă explic: eşti director de întreprindere, ai o mie de oameni. În aparat ai 200 de oameni. Îţi laşi aparatul acesta, unde se învârtesc banii, iar pentru ceilalţi 800 de oameni faci o agenţie, nu­meşti acolo un director, un contabil, dar se consideră că aceştia sunt angajaţi la agenţie. Iar directorul ca şi cum transfe­ră banii la aceasta, care e responsabilă de gestionarea lor pentru muncitori. Adică, în felul acesta, el nu-şi bate capul de con­diţiile de muncă. Dar acesta e un fenomen general şi noi am pus problema.

O altă chestiune pe care noi o consi­derăm foarte acută e lipsa ospătăriilor la întreprinderi, unde oamenii pot lua masa caldă. Acestea nu mai funcţionează. Oa­menii vin ca pe timpuri cu băncuţa de acasă. Ne gândim cum să găsim o soluţie pentru a ameliora situaţia.

– Cum privesc tinerii domeniul dat?

– Sindicatele în ultimii ani se ocupă foarte serios de problema tinerilor. Îi şco­larizăm, facem diferite măsuri, mulţi au terminat cursuri la Institutul Muncii, de unde au învăţat ce înseamnă siguranţa muncii, condiţiile de muncă.

Organizăm forumuri ale tineretului. Scopul este unul general – de a îi învăţa să fie soldaţi de luptă, fiindcă în sindica­te, clasic vorbind, trebuie să fie soldaţi- negociatori, care să cunoască multe. Să poată discuta de la egal cu angajatorul, să spună lucrurilor pe nume. Să poată intra la o întreprindere nou-creată şi să recru­teze noi membri, să le explice ce este un sindicat etc.

– Vă mulţimim pentru interviu.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com