În condițiile de pandemie, mulți salariați sunt angajați cu ziua de muncă parțială. Sunt de părerea că legislația, în asemenea cazuri, se aplică incorect și în defavoarea salariaților. Vă rugăm să ne spuneți în ce cazuri poate fi stabilită ziua de muncă parțială și ce garanții au salariații în asemenea cazuri?
Boris Brezinschi, Anenii Noi
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Art.97 alin. (1) din Codul muncii (CM) dispune că patronul poate angaja lucrători cu ziua sau săptămâna de muncă parțială (pe fracțiune de normă), durata concretă a timpului de muncă parțial fiind consemnată în contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) lit. l).
Dispoziția art. 49, alin. (1), lit. l) din CM stabilește, în acest sens, că conținutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părților și include regimul de muncă și de odihnă, inclusiv durata concretă a zilei și a săptămânii de muncă. Astfel, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili ziua sau săptămâna de muncă parțială doar prin acordul dintre salariat și angajator, indicând în acest contract durata concretă a timpului de muncă parțial asupra căreia părțile au convenit.
Alin. (2) al aceluiași articol din CM dispune că „Timpul de muncă parțial poate fi stabilit și după încheierea contractului individual de muncă, cu acordul ambelor părți ale acestuia”. Prin urmare, stabilirea timpului de muncă parțial atât la angajare, cât și după încheierea contractului individual de muncă, se admite doar cu acordul părților, ci nu prin voința unei părți din acestea sau prin decizia luată în mod unilateral de angajator.
Unele reglementări legale la acest capitol au un caracter de protejare pentru anumite categorii de salariați. De exemplu, la cererea femeii gravide, a salariatului care are copii în vârstă de până la 10 ani sau copii cu dizabilități (inclusiv aflați sub tutela sa) ori a salariatului care îngrijește un membru al familiei bolnav, în conformitate cu certificatul medical, angajatorul, potrivit art. 97, alin. (2) din CM este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parțială.
Referitor la garanțiile salariaților cu timpul de muncă parțial, specificăm următoarele.
Art. 971 alin. (1) din CM stabilește că „Nu se admite tratamentul mai puțin favorabil al salariaților cu timp de muncă parțial în raport cu salariații cu normă întreagă care prestează o muncă echivalentă la aceeași unitate, dacă un asemenea tratament se bazează exclusiv pe durata timpului de muncă zilnic sau săptămânal și nu are o justificare obiectivă”.
În contextul alin. (1) al art. 971 din CM, activitatea în condițiile timpului de muncă parțial nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în muncă, a stagiului de cotizare (cu excepțiile prevăzute de lege), privind durata concediului de odihnă anual sau limitarea altor drepturi de muncă.
Retribuirea muncii în cazul timpului de muncă parțial se efectuează proporțional cu timpul lucrat sau în funcție de volumul lucrului efectuat.
Trecerea salariatului, în condițiile legii, la activitate cu regimul zilei de muncă parțiale sau al săptămânii de muncă parțiale nu conduce la încălcarea drepturilor de muncă ale acestuia.
În scopul asigurării garanțiilor salariaților cu timp de muncă parțial, angajatorul trebuie să asigure accesul salariaților cu timp de muncă parțial la o formare profesională care să le sporească oportunitățile profesionale, să țină cont de cererile salariaților de a se transfera de la munca cu normă întreagă la munca pe fracțiune de normă și invers sau de a-și majora durata timpului de muncă. Angajatorul urmează să informeze salariații și reprezentanții acestora despre funcțiile vacante cu normă întreagă și pe fracțiune de normă apărute în cadrul unității, în termen de cinci zile lucrătoare de la data apariției lor și altele.
