Veaceslav RUFALA: „Energic, revoluţionar, flexibil şi inventiv – aşa trebuie să arate sindicalistul sec. XXI”

Prins între examenele de absolvire la facultatea de drept şi un marş de zile mari (precum a fost cel organi­zat de Ziua Sindicalistului), unul dintre cei mai revoluţionari lideri sindicali din RM, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Energetică, Veaceslav Rufala a găsit timp să ne vorbească despre tineri, sindicate şi ma­rea problemă, care poate fi şi mai mică, dar cu siguranţă mai uşor de rezolvat în comun, cu sindicatul.

 

– Dle Rufala, povestiţi un pic despre ac­tivitatea dvs. sindicală. Când şi cum a început?

– În martie 2004 am fost ales preşedinte al comitetului sindical la Reţele Electrice Chi­şinău, iar din 2010 am devenit preşedinte al Uniunii Sindicatelor din Energetică.

– Ce v-a motivat să vă implicaţi în aceas­tă activitate?

– Faptul că nu mă aranja cum stau lucru­rile în sindicate la acel moment, urmărind o disonanţă între ceea ce face şi ce trebuie să se facă sindicatele pentru oameni. Am avut şi nişte discuţii cu oameni experimentaţi în domeniu, care mi-au explicat câte ceva din culisele acestei activităţi şi am decis atunci că dacă îmi doresc o schimbare, trebuie să o fac începând de la nivelul la care mă aflam.

– Acum câtor membri de sindicat “le purtaţi grijile” şi cum reuşiţi?

– Reprezint interesele a peste 1500 de an­gajaţi ai companiilor din domeniul energe­ticii şi am vaga impresie că lucrurile merg bine.

– Ce-ar însemna ca, din punct de vedere sindical, lucrurile să meargă binişor?

– Avem încheiate, în structurile mai vechi, contracte colective de muncă. Şi la alte în­treprinderi cu formaţiuni sindicale create de curând, încercăm tot să negociem şi să ve­nim cu propuneri ca să obţinem încheierea contractelor colective de muncă.

– Dar cum îi motivaţi pe angajaţi să devină membri de sindicat? Principalele trei argumente.

– Fiecare angajat are dreptul la protecţie, în primul rând. Apoi, fiecare om are dreptul la un trai decent, iar în echipă a fost întot­deauna mai uşor de rezolvat problemele de­cât fiecare în parte.

 

 

– Care sunt cele mai frecvente probleme, de competenţă sindicală, pentru angaja­ţii din domeniul energetic?

– Ar putea fi salariile, dar nu e în totalitate cazul nostru, pentru că aici avem şi angajaţi la Compania „Union Fenosa”, unde timp de zece ani am reuşit să negociem condiţii de­cente şi salarii cât de cât acceptabile. Avem probleme cu salariaţii care prestează servi­cii pentru „Union Fenosa”: cititorii (datelor contoarelor), montorii electrici. Bine, citito­rii au trecut aparte demult, iar montorii nu demult, şi ceea ce facem e să negociem cu antreprenorii condiţii cât mai bune pentru salariaţi, pornind de la un pachet minim de garanţii.

– Dar au trecut unde şi de ce?

– Au fost formate noi întreprinderi, ex­ternalizate, nişte servicii de care beneficiază „Union Fenosa”. Şi iată acum noi negociem contracte, pornind de la situaţii şi condiţii noi. În cazul montorilor, la externalizare noi am obţinut păstrarea salariului, a altor bene­ficii, dar oricum, mai avem de lucru. Şi asta deja depinde de relaţiile între „Union Feno­sa” şi noile întreprinderi.

– Se observă o tendinţă a companiilor cu capital străin în RM de a minimiza rolul sindicatelor în activitatea lor. Este „Uni­on Fenosa” un exemplu de cooperare în acest sens?

– Este un exemplu bun. În anul 2000, când a venit „Union Fenosa” pe piaţa RM, aceştia au dat dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de legislaţia RM, inclusiv în ceea ce pri­veşte Codul muncii. Ei au purtat negocieri cu sindicatele. În toamna anului 2000 a fost încheiat primul contract colectiv de muncă cu un investitor străin.

 

În echipă a fost întotdeauna mai uşor de rezolvat problemele, decât de unul singur

 

Chiar dacă la acea etapă sindicatele nu prea aveau experienţă de negociere cu in­vestitori străini atât de impozanţi, bazele au fost puse, iar angajaţii s-au ales cu pachetul minim de garanţii sociale asumate de anga­jator.

Timp de 13 ani, de când „Union Fenosa” se află în RM, noi am reuşit să intervenim în contractul colectiv de muncă de atunci şi să negociem pentru angajaţii companiei condiţii şi garanţii maxim posibile. Or, o în­treprindere care are un venit bun, trebuie să aibă şi responsabilitate socială pe măsură.

– Dar în cazul altor investitori, dacă nu se accepta prezenţa structurilor sindica­le, care ar fi soluţia angajaţilor?

– „Dacă” nu cred că este cuvântul potrivit şi nu merită aceasta să fie o barieră în apă­rarea dreptului la o muncă decentă.

Angajaţii trebuie să ştie că sindicatele sunt cea mai acceptabilă formulă în vederea respectării legislaţiei muncii.

Nimeni altul, nici angajatorul, nici un avocat nu ne poate reprezenta interesele mai bine decât sindicatul. Migraţia spre alte sindicate nu este o cale, cel mai bine e să fie celula sindicală la orice întreprindere, ori­cât de mică ar fi, şi să se găsească soluţii la toate problemele.

– Care sunt recomandările tinerilor care şi-ar dori să urmeze o carieră sindicală veritabilă?

– Liderul de sindicat trebuie să comunice cu oamenii şi să fie porta-voce a acestora, nu să se ţină de post. Există o zicală în acest sens: omul potrivit la locul potrivit. La mo­ment toţi liderii de sindicat ar fi bine să facă o autoevaluare a activităţii lor şi să înţeleagă că relaţiile de muncă pe piaţă se schimbă şi e necesar o abordare pe măsură. Această ac­tivitate cere oameni energici, revoluţionari, flexibili şi inventivi. Iată care trebuie să fie profilul sindicalistului sec. XXI.

 

 

– Şi experienţa ce rol are aici?

– Şi ea contează, mai ales că nu poate un preşedinte să reuşească prea multe, dacă nu are o echipă bună. Chiar dacă e o per­sonalitate, nu poate să schimbe politica de sindicate, dacă nu are o echipă puternică. Şi în echipă e normal să fie şi confruntări con­structive, de altfel, dacă preşedintele a venit cu nişte idei nu prea reuşite, iar susţinătorii vor aproba din inerţie, atunci în final nimeni nu va avea de câştigat.

– Aveţi un mesaj pentru colegii dvs.?

– Am citit recent nişte analize referitor la activitatea societăţii civile în RM, unde scria că sindicatele nu s-au prea adaptat la schim­bările politice şi economice produse în ţara noastră după independenţă. Eu îmi doresc ca în cel mai scurt timp, sindicatele să ocupe un loc binemeritat, să devină o forţă. Apoi, îmi doresc ca fiecare membru de sindicat să ştie că se acumulează aceste cotizaţii nu pen­tru a ne distra, ci pentru a ne dezvolta, ca să fim independenţi şi puternici întru realiza­rea misiunilor principale. În al treilea rând, îmi doresc ca sindicatele ramurale să susţină mai îndrăzneţ Confederaţia Naţională a Sin­dicatelor din Moldova. Şi când mă refer la susţinere, am în vedere mai ales în ceea ce priveşte promovarea ideilor şi valorilor co­mune. La moment, noi trebuie să lucrăm ca o federaţie, dependenţi unul de altul şi pu­ternici împreună adunaţi.