Foto: vocea.md
Interviu cu preşedintele Sindicatului Lucrătorilor din Ramurile Silvice şi Protecţia Mediului Înconjurător, Valeriu Vidaico.
– Domnule Vidaico, de ce există la moment în cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, două sindicate ale mediului înconjurător?
– Istoricul sindicatului nostru porneşte cu o saga tumultoasă pe parcursul mai multor ani. În urma scindării Fede-raţiei Generale a Sindicatelor în două confederaţii – Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova şi Confederaţia Sindicatelor Libere „Solidaritate„- s-a produs o mare ruptură. Mai apoi, aces-te două confederaţii s-au unit din nou şi au depus eforturi să înlăture acea ruptură. Anume în acea perioadă s-a scindat şi sindicatul nostru. Consider că a fost un pas greşit pentru mişcarea sindicală, fapt ce ne-a dus la situaţia curentă. O idee ar fi ca, după unificarea confederaţiilor, şi sindicatele de ramură, care se dublează, să se unifice. Oricum, acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că aşa cer organizaţiile internaţionale şi bunul simţ. Viitorul nu este în scindarea sindicatelor, viitorul este în unificarea lor, iar puterea sindicatelor rezidă în numărul și calitatea de membru.
– Vă rog să vă referiţi la problemele cu care se confruntă sindi-catul pe care îl conduceţi?
– Problemele noastre au rămas aceleaşi, şi practic sunt comune. Sindicatul nostru include domeniul prelucrării lemnului, sectorul real, şi jumătate din sectorul bugetar, partea ce ţine de protecţia mediului înconjurător.
 |
Noi punem un mare accent pe atragerea în rândurile membrilor de sindicat a tineretului |
Cât priveşte sindicatul de ramură, o problemă stringentă este micşorarea numărului membrilor de sindicat. Există însă o explicaţie pentru acest fenomen. Această micşorare este rezultatul trecerii de la o orânduire economică la alta. În momentul, când a apărut prorietatea privată în ţara noastră au apărut şi alte interese, iar mişcarea sindicală nu a fost gata să accepte o asemenea schimbare. Angajaţii au fost reduşi în masă din toate structurile. Dacă la fabricile noastre, până la restructurare, activau până la 1400 de angajaţi, apoi după, acest număr s-a redus simţitor. Astăzi la cea mai mare întreprindere activează 200 de angajaţi, este vorba de Fabrica de Mobilă „ICAM”. Părerea mea este că pentru industrie acest fenomen a fost unul benefic, şi asta deoarece a avut loc o revoluţie tehnologică. Din punct de vedere al mişcării sindicale acest lucru putem practic să-l considerăm un dezastru.
– V-aţi referit la angajaţii din sectorul real, ce s-a întâmplat cu salariaţii – membri de sindicat din sfera bugetară?
– Aceşti angajaţi chiar dacă nu au fost disponibilizaţi, ei practic au fost obligaţi de situaţie să se concedieze. Salariile erau destul de mici şi nu erau achitate la timp, iar angajaţii erau nevoiţi să plece. Iată cauză majoră a micşorării numărului membrilor de sindicat. Specialiştii nu au putut rezista, aşteptând câte şapte-opt luni să li se achite salariile, şi au „emigrat” la întreprinderile private, unde deja nu mai conta apărarea drepturilor sociale, ci un salariu cât mai mare. O altă cauză a acestui fenomen negativ pentru sindicatul nostru este faptul că în Uniunea Sovietică apartenenţa la sindicat era obligatorie, astăzi aceasta este facultativă. De aici şi educaţia sindicală scăzută, mai ales în rândul tinerilor. Ei sunt împătimiți de bani şi mai puţin îi interesează drepturile în raport cu patronii. Astfel, avem pensionarea în masă a lucrătorilor vârstnici – membri de sindicat care pleacă, iar în locul lor nu mai vine nimeni.
– Ce credeţi că trebuie să facă sindicatele pentru ameliorarea acestei situații şi pentru a mări numărul de membri de sindicat?
– Părerea mea este că e nevoie de o educaţie sindicală continuă. De la schimbarea conducerii confederaţiei noastre, dar mai ales de la unificare, se pune un mare accent pe pregătirea cadrelor tinere şi atragerea în rândurile membrilor de sindicat a tineretului. Consider că aceasta a fost, este şi va fi o prioritate pentru CNSM. Şi noi ca sindicat de ramură susţinem această poziţie şi facem tot posibilul să atragem cât mai mulţi salariaţi în sindicate.
Foto: vocea.md
– Care este conţinutul plângerilor care ajung pe masa unui sin-dicat din ramurile silvice şi protecţia mediului înconjurător?
– Mie mi se creează impresia că toţi lucrătorii din toate sindicatele se confruntă cu aceleaşi probleme şi anume: eliberarea ilegală din funcţie, neplata concediilor, a indemnizaţiilor la naşterea copiilor şi întârzierea achitării salariului. Am avut foarte multe plângeri privind nerecunoaşterea de către patroni a accidentelor de muncă. În domeniul prelucrării lemnului acestea sunt specifice.
– Ce fac sindicatele pentru soluţionarea acestor plângeri venite din partea salariaţilor?
– Soluţionarea lor este de datoria organelor de stat. Menirea sindicatelor este de a preveni aceste probleme. Dar, totodată, sindicatele pot negocia direct cu administraţia pentru a ajunge la un acord amiabil. În caz contrar, ajungem în instanţa de judecată. Am avut mai multe cazuri care s-au rezolvat în instanţa de judecată. Datoria noastră este să-i ajutăm pe membrii de sindicat să întocmească actele necesare pentru înaintarea în judecată şi de a le oferi suportul juridic necesar.
– Iar acum să facem referinţă la mediul înconjurător. Ce trebuie să facă populaţia ţării noastre pentru a păstra un mediu cât mai curat?
– La această întrebare vă voi răspunde prin trei abordări diferite. Din punct de vedere a funcţiei mele de jurist, cred că trebuie să cunoaştem excelent legislaţia. Ceea ce ni se permite, ceea ce este obligată ţara să ne dea prin constituţie. Din punct de vedere sindical, cred că toate sindicatele ar trebui să verifice mai insistent ceea ce se întâmplă cu resursele ţării noastre. Iar din punct de vedere al omului simplu, al locuitorului Republicii Moldova, cred că toate neajunsurile care există în natură pornesc de la lip-sa resurselor financiare şi a unui mod decent de viaţă. Mentalitatea noastră şi nivelul de trai nu ne permit să trecem la o altă atitudine faţă de mediul înconjurător. Condiţiile în care este silit omul să trăiască îl obligă, mai ales pe acel de la sate, să se ducă şi să taie acel copac din pădure. Pe el nu-l interesează legea, pe el îl interesează că acasă trebuie să facă focul ca să se încălzească copiii, sau să-i hrănească, dacă ne referim la braconaj.
