Valentina Geamănă ajută femeile să depășească violența domestică

Valentina Geamănă, profe­soară de istorie, a plecat în Italia acum 17 ani pentru a-i scăpa pe cei trei copii de sără­cie. Acum, ea este inițiatoarea unui centru social anti-violență „Hel­mut Wolf” în satul Ciuciuleni, raio­nul Hîncești. Centrul oferă refugiu femeilor maltratate de soți.

Valentina Geamănă le ajută pe acestea și pe copiii lor să depășească probleme­le cu care se confruntă, inclusiv de ordin psihologic. Să aibă curajul de a o lua de la capăt, la fel cum a făcut-o și ea. În plus, dna Geamănă a deschis și o mică afacere în satul Ciuciuleni, care nu este satul ei de baștină. Creează condiții de muncă pentru oameni, dar și le oferă posibilitatea să se relaxeze: de a avea o sală de forță, un salon de frumusețe ș.a. Acum, vrea să deschidă și o brutărie. Are planuri cât pentru două vieți.

Valentina Geamănă a plecat în Italia în 1999. Era perioada când nu se plăteau salariile, sau acestea se achitau cu mari întârzieri. Era foarte greu cu trei copii, cel mai mic avea un an și jumătate, iar cel mai mare 9 ani. „Atunci nu exista altă soluție. Nu puteam să le cumpăr copiilor o carte, o jucărie… nici bibliotecile nu funcționau pe atunci, că nu primea nimeni salariu”, își amintește Valentina Geamănă. La înce­put, a lăsat copiii mai bine de un an cu fos­tul soț. Când s-a întors, fetița mai mare era plină de vânătăi, o maltrata tatăl ei. Mama nu știa ce se întâmplă, fiindcă tatăl asculta convorbirile telefonice și o amenința să nu se plângă. Nu a putut să lase lucrurile să continue în acest fel. A divorțat și în 2005 și-a luat copiii cu ea în Italia și, datorită organelor de protecție a femeilor din regi­unea Trentino-Alto Adige, a fost ajutată să depășească psihologic situația de violență pe care o avea în familie. A ridicat ochii din pământ, și-a îndreptat umerii și a promis că de acum înainte va privi doar înainte și vor fi fericiți, ea și cei trei copii ai săi. Timp de 15 luni a stat la un centru anti-violență din Trentino-Alto Adige. Atunci, văzând atitudinea oamenilor din jur, și-a promis că, din momentul când se va descurca sin­gură va ajuta și alte femei. În acea clipă i-a apărut în fața ochilor imaginea Republicii Moldova.

„Când am ieșit de la centrul anti-violență, deja munceam, copiii erau la școală, mă simțeam bine. Am hotărât să scriu un articol de mulțumire față de per­soanele care m-au ajutat în ziarul „Tages zeitung”. Articolul a fost citit și de către Peter Lanthaler, preşedintele Asociaţiei „Aktiv Hilfe fur Kinder”, care de mai mult timp voia să vină cu proiecte în Republica Moldova, dar nu reuşea. M-a contactat și m-a întrebat dacă aș putea să vin cu ei în Moldova”, își amintește Valentina Gea­mănă. Acesta a fost începutul activității ca voluntară. Prin intermediul ei, oamenii care niciodată n-au fost până atunci în Re­publica Moldova, îi ajutau din tot sufletul pe moldoveni. Astăzi, Valentina Geamă­nă este vicepreședinte la „Aktiv Hilfe fur Kinder”, organizație implicată în proiecte umanitare în R. Moldova și România.

Primul proiect realizat în Republica Moldova cu implicarea Valentinei Gea­mănă a fost în 2007, când prim-minis­tru era Vasile Tarlev și țara se confrunta cu o secetă fără precedent. Premierul a făcut apel către toate guvernele lumii ca să îi ajute pe moldoveni. „Aktiv Hilfe fur kinder”, unde Valentina Geamănă ocupa atunci poziția de traducător, a hotărât să răspundă apelului. „Am prezentat un pro­iect la Fundația „Raiffeisen” și am câștigat 11.000 de euro pentru a aduce produse alimentare în R. Moldova. În cadrul unei conferințe de presă am fost întrebată la ce proiect mai visez să fie realizat în Moldo­va și le-am vorbit despre un centru anti-violență. Informația a apărut în ziar”, ne spune doamna Valentina.

Chiar de la început, în cazul ei se obser­vă puterea destinului. Majoritatea oame­nilor care o ajutau să-și realizeze visul de a-i ajuta pe moldoveni, o găseau singuri. După primul proiect, ea a fost contactată de Asociația Tineretului Catolic. Aceștia i-au propus să-i însoțească în Moldova să facă un film documentar. În schimb, au propus susținere de 75.000 de euro pentru realizarea altor trei proiecte în R. Moldo­va. „Cu acești bani am schimbat sistemul de încălzire la școala de copii cu deficiențe de auz și de vorbire din Cahul. La școala auxiliară din Sărata Galbenă, copiii mer­geau la veceu la 800 de metri depărtare și se spălau pe niște scânduri. Le-am făcut dușuri și veceuri lângă dormitor. Iar la Zaim, Căușeni, încălzeau școala cu gaz, dar în ușă aveau saltele și am montat gea­muri și uși. Apoi, și Asociația Tineretului Catolic a scris un articol despre proiectele din Moldova în care spuneau că au schim­bat uși și ferestre. Articolul l-a citit Hel­mut Wolf, proprietarul a două întreprin­deri care făceau uși și ferestre”, ne înșiruie povestea Valentina Geamănă.

Programul ONU „Femeile în politică”/ Dorin Goian

Helmut Wolf  le-a spus că vrea și el să facă bine pentru oamenii din Moldova și că ar putea dona uși și ferestre pentru alte proiecte. Doamna Valentina împreună cu Peter Lanthaler i-a vorbit despre Centrul anti-violență pe care vroia să-l deschidă la Ciuciuleni, i-a arătat proiectul. Clădi­rile erau complet distruse. Helmut Wolf  i-a spus imediat că-i oferă ușile externe și toate geamurile, o donație de 80.000 de euro, cu condiția să nu-i facă publicita­te. O altă condiție a fost ca în orice bloc să fie ascensor, și el fiind o persoană cu dizabilități. După care proiectul a luat o mare amploare. „Ne-au chemat la Mila­no și ne-au dat 16 mașini de cusut, de la o stație de pompieri ne-au dat o mașină de pompieri, de la spital ne-au dat două ambulanțe… Primii trei ani, pe când Maria Bezer era primar, proiectul a mers foarte bine, dar acum foarte greu avansăm. Nu avem susținerea administrației publice lo­cale”, se tânguiește Valentina Geamănă.

– Dna Geamănă, povestiți-ne des­pre centrul anti-violență. Care este menirea acestuia?

– Filozofia centrului e foarte interesan­tă. E un proiect-pilot în Republica Moldo­va. Proiectul e constituit în baza Asociației obștești „Prezicere divină”. Am reconstruit clădirile care erau într-o stare deplorabi­lă, am mai făcut și donații. Ca să-i fie mai ușoară activitatea asociației și ca să nu așteptăm mereu donații, în baza asociației am fondat SRL „Omenia”, obiectivul in­dicat în statut fiind de a deschide locuri de muncă, de a crea condiții pentru tine­retul din sat (sală de sport) și ca aceasta să aducă venit. Iar la sfârșitul anului, tot venitul, după achitarea tuturor plăților, să fie transferat la asociația obștească pentru întreținerea casei de femei și să dezvolte alte proiecte sociale. În obiectivele noastre intră toate categoriile sociale: tinerii, bă­trânii și femeile supuse violenței din toată republica. Ciuciuleniul poate fi prima lo­calitate din Moldova care va demonstra că schimbarile se fac de jos în sus prin impli­carea societății civile, prin proiecte care să nu fie o povară a statului, dar o alternativă a acestuia.

– Cine vor fi beneficiarele acestui centru și ce condiții trebuie să în­trunească?

– Deocamdată, suntem la etapa de cre­are a mecanismului. Până în prezent, deși suntem un centru puțin cunoscut în țară, am avut mai multe beneficiare. Femeile, conform regulamentului, pot sta aici timp de șase luni, dar, de la caz la caz, termenul poate fi prelungit. De exemplu, o femeie de la Stăuceni a stat la noi de două ori îm­preună cu cei trei copii. Condiția e ca soțul agresor să nu știe de locul aflării sale. Doamna a comis însă o greșeală, datorită căreia bărbatul a aflat unde se ascunde. A găsit-o și ea s-a reîntors la agresor. Anul acesta, la 28 martie, a venit iarăși cu cei trei copii. Chiar dacă există o ordonanță de protecție, soțul ei i-a vizitat de mai multe ori. Au început scandalurile, s-a implicat poliția. Nu avem, deocamdată, condiții de securitate. Fetița s-a îmbolnăvit, a fost internată și iarăși familia a revenit la agre­sor. Fiecare persoană are în spate o istorie tristă. Lucrăm mult cu psihologii în ceea ce privește traumatismul. De exemplu, în timpul unui joc, fetița a luat două baloane și le-a închis într-un dulap. După care am început să desenăm. Ea l-a desenat pe tata în negru, iar pe mama în roz. Iar despre baloane a zis că trebuie să stea acolo, că-s pedepsite, așa cum este ea pedepsită, chiar dacă e bolnavă de leucemie. Eu cunosc foarte bine problema. Nu mă mai miră ni­mic, fiindcă situația de violență prin care am trecut depășește fantezia umană.

– Este la noi violența psihologică mai răspândită decât cea fizică…

– Lucrăm mult la cazurile de violență asistată, adică violența psihologică, o pro­blemă mare în Moldova, dar nerecunoscu­tă. Avem proiecte și la acest capitol. Vom lucra la instruirea personalului medical la nivel de țară. Acum mergem la instruirea polițiștilor, cum trebuie să se comporte polițiștii în caz de violență în familie. Pe 10 iunie, a avut loc primul seminar în ra­ionul Hîncești la această temă, apoi vor urma seminare cu polițiștii și primarii, apoi cu polițiștii și asistenții sociali. După care vom lucra cu directorii de școli și cu responsabilii de anti-violență în școală. În octombrie, îi vom aduna pe toți specialiștii împreună și fiecare va ieși de acolo cu ghi­dul de comportare. Implicarea societății civile are impact doar atunci când se lu­crează în rețea.

– Cu cine mai colaborați în ceea ce privește susținerea victimelor violenței domestice?

– Eu sunt bucuroasă că problema anti-violenței în Republica Moldova a înce­put să fie abordată. Centrul lucrează în parteneriat cu Promo-LEX, Organizația Națiunilor Unite pentru drepturile feme­ilor (UN Women), OSCE, Ambasada Itali­ei, care ne monitorizează, fiindcă suntem investiție sută la sută din partea statului italian. Singurul sponsor de la noi este Clubul Internațional al Femeilor, care urmează să ne dea 93.000 de lei pentru internet, paza video și pentru construcția gardului. Nu-mi pierd optimismul și îmi pare că viața-i foarte frumoasă dacă ai ală­turi oameni cu inima mare.

-Vă mulțumim pentru timpul acordat!

În ziua când am vizitat central social „Helmut Wolf”, aici era o comisie de la raion care urma să avizeze construcția unei brutării care ar satisface necesitățile centrului și ale oamenilor din Ciuciuleni, Hîncești. Valentina Geamănă, care toc­mai revenise din Italia cu o veste bună, obținuse fonduri pentru utilajele necesa­re, se zbătea să-i convingă pe cei din cen­trul raional de necesitatea acestei brută­rii, pe care străinii o înțeleseseră, iar ai noștri încă nu. Problema era că experții nicidecum nu găseau locul potrivit pen­tru construcție: ba că rețelele sunt prea aproape, ba că sunt mai puțin de 50 de metri de la alte construcții. Important e ca până la urmă au ales un loc potrivit și proiectul va putea fi lansat.