
Foto: arhivă personală
„Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune”, spunea Francesco Orestano.
Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” continuă să sărbătorească Ziua Copiilor prin diferite lansări de carte în cadrul Programului „Lecturile verii 2014”, cu genericul „Vacanța fără lectură nu are gust”. Invitați speciali la spectacolul „După scumpa primăvară, dor îmi este și de vară” au fost copiii grupelor nr. 2, 7, 8, 10 ai Grădiniței nr. 40, împreună cu educatoarele Aurica Prodan, Antonina Donica, Maria Vitoroi și Vera Prohorov. Împletind muzica cu poezia, a ieșit o colaborare frumoasă cu conducătorul muzical Svetlana Ohladciuc, una dintre prezențele nelipsite de la manifestările organizate de Centrul Academic „Mihai Eminescu”.
Organizatorii evenimentului i-au salutat pe toți cei prezenți cu multă căldură: „Bună ziua vară, bună ziua carte, bună ziua copii!”.
Cu aplauze frenetice a fost întâmpinată poeta și ziarista Angela Chicu, însoțită de cărțile copilăriei „ABC, minienciclopedie pentru elevi”, în care sunt redate informații sumare despre animalele sălbatice din diferite țări, poezii, ghicitori, curiozități, imagini pentru colorat, dar și cartea „După soare fug și eu”, o călătorie în lumea naturii și a plaiului nostru moldav.
Scriitorul Gheorghe Postolache afirma la lansare: „Nu găsești un remediu mai bun pentru purificarea minților decât lectura povestioarelor Angelei Chicu”.
Micii poznași, care așteptau nerăbdători să li se vorbească, au fost salutați de însăși autoarea cărții, Angela Chicu. Dânsa le-a citit poeziile „Cocoșul” și „Harababura”.
S-a cântat, s-au recitat poezii, s-au spus ghicitori, iar veselia și buna dispoziție a fost prezentă pe tot parcursul manifestării. Bianca Bandalac, o micuță talentată, a recitat poezia „Maimuța”, apoi toți copiii au fost invitați să admire picturile acesteia. La final, după ce au răsfoit volumele expuse pe un stand, „Cartea cu povețe-i plină, precum ziua de lumină” și „Mihai Eminescu – cel mai drag poet”, copiii au mers afară pentru a-și manifesta priceperea și talentul în desene la tema: „Copilărie – luncă de argint”, un joc al copilăriei care va rămâne mereu în inimile noastre.
Elena DABIJA,
directoarea Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”