4 October 2024
Chisinau
Social

Un proiect care aduce noi membri Federației „SINDICONS”

Loading
Social Un proiect care aduce noi membri Federației „SINDICONS”
Un proiect care aduce noi membri Federației „SINDICONS”
sindicons.md

Puterea unei organizații sin­dicale rezidă în membrii săi. De acest motto se condu­ce și Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”, care imple­mentează, în perioada iulie-noiembrie 2021, un proiect orientat spre recrutarea noi­lor membri de sindicat și in­formarea acestora în dome­niul legislației muncii.

Proiectul „Organising și recru­tare a noilor membri de sindicat” a fost posibil grație susținerii din partea Federației Internaționale a Lucrătorilor din Construcții și In­dustria Lemnului.

Astfel, Federația „SINDICONS” a identificat doi activiști sindi-cali recrutori, Gheorghe Ivanov și Victor Țurcanu, susținuți de Tudor Rusu, organizator sindical profesionist din cadrul Federației, care merg la întreprinderile de ramură și le vorbesc salariaților despre rolul sindicatelor și cât de important e să fii membru al acestei organizații.

„Ne străduim să ameliorăm situația în construcții în ceea ce privește organizațiile sindicale, să creăm astfel de structuri în în­treprinderile unde nu există aces­tea, iar unde sunt, să atragem cât mai mulți membri de sindicat”, a menționat Tudor Rusu.

Munca recrutorilor nu este deloc ușoară, mai ales că ramu­ra construcțiilor este printre cele care au cel mai mare număr de angajați la negru. Dar e cunoscut faptul că unde sunt organizații sindicale, oamenii lucrează legal, nu există salariul în plic.

Victor Țurcanu are o experiență vastă în ramura construcțiilor, fiind și activist sindical. Cunos­când bine domeniul dat și oame­nii care lucrează în construcții, a acceptat provocarea de a deveni recrutor sindical.

„În munca mea de recrutor sindical îmi sunt de mare ajutor cunoștințele, persoanele, oame­nii cu care am lucrat de-a lungul timpului, iar astăzi unii dintre ei conduc întreprinderi. Mă bucur să văd că sunt deschiși pentru crea­rea organizațiilor sindicale. Con­ducătorii tineri înțeleg că împre­ună cu sindicatele fac o echipă și au același scop: bunăstarea, con­fortul și securitatea angajaților, mai ales acum, când e criză de muncitori. Mulți își dau seama că sindicatul nu-i încurcă, dar îi aju­tă”, susține Victor Țurcanu.

Gheorghe Ivanov ne-a explicat că munca de recrutor nu e ușoară și că există anumite dificultăți în procesul de recrutare, dar acestea pot fi depășite prin comunicare, prin insistență și perseverență în atingerea obiectivelor pe care le urmăresc.

„Noi informăm salariații des­pre drepturile pe care le au şi le vorbim despre avantajele pe care le presupune aderarea la sindica­te”, explică recrutorul.

„Mulți se gândesc că noi ve­nim din partea unui partid poli­tic și noi le explicăm că sindicatul este o organizație apolitică. Noi pur și simplu apărăm drepturile și interesele salariaților. Aceasta e misiunea sindicatelor”, a relevat Tudor Rusu.

 

Liderul sindical, o verigă importantă

O provocare este identificarea unui lider sindical în cadrul în­treprinderii. Acestuia trebuie să-i pese de întreg colectivul pe care-l reprezintă și să-i apere drepturile în fața angajatorului.

„E foarte greu de identificat un lider de sindicat, mulți se tem de responsabilitate. Dar totuși, până la urmă se găsește o persoană care are toată susținerea colecti­vului și a noastră și este instruită ce și cum trebuie să facă, cum să negocieze. Fiindcă un lider trebu­ie să fie un bun negociator cu ad­ministratorul”, spune Tudor Rusu.

Roadele muncii nu s-au lă­sat mult așteptate. Chiar dacă „SINDICONS” va face bilanțul la finalul proiectului, deja sunt câteva sute de noi membri de sindicat, au apărut și organizații noi acolo unde nu existau până acum. Motivarea apartenenței la sindicat este un lucru important, fiindcă fără să-i arăți salariatului care sunt beneficiile aderării la marea familie sindicalistă este di­ficil să-l convingi.

Victor Talmaci, președinte al Federației „SINDICONS”, susține că motivarea apartenenței la sin­dicate este o direcție de bază, la care se lucrează permanent, pen­tru  a oferi membrilor de sindicat tot suportul necesar, a le apăra drepturile și interesele în procesul de negocieri cu partenerii sociali.

Recrutarea noilor membri de sindicat este un proces continuu și „SINDICONS” are deja planuri ambițioase pentru perioada ce urmează după încheierea proiec­tului respectiv.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand