6 December 2024
Chisinau
Social

Starea de urgență și restricții selective sau dreptatea e la fundul mării

Loading
Social Starea de urgență și restricții selective sau dreptatea e la fundul mării
Starea de urgență și restricții selective sau dreptatea e la fundul mării
Vocea poporului

Începând cu 30 noiembrie a.c., în Republica Moldova s-a introdus starea de urgență în sănătatea pu­blică pe tot teritoriul, în legătură cu creșterea numărului de infectați cu Covid-19.

Odată ce toamna și-a intrat în drepturi, mai multe persoane trec printr-o stare de melancolie, chiar de apatie. Probabil, acest lucru se datorează lipsei de serotonină în organismul uman, a hormonului fericirii. Este mai puțin soare, care activează producția de vitamina D, deoarece ziua e cu mult mai scur­tă decât noaptea. Dar mai mult ne deranjează restricțiile permanente și inechitabile. Totodată, suntem cu toții suficient de responsabili și ne dăm bine seama că nu este de glumit cu pandemia și există pericol mare de infectare, mai ales în locuri aglomerate.

Alta e că decizia privind starea de urgență în sănătatea publică este una ad-hoc, fiind promovată în mod selectiv. În comisie nu sunt specialiști competenți. Toți își dau cu părerea fără a cunoaște situația reală. Primăvara trecută, Comisia Națională Extraordinară de Sănăta­te Publică a paralizat tot businessul din Republica Moldova prin insti­tuirea stării de urgență. Practic, a fost distrus turismul de la noi, care abia s-a pus pe picioare și a înce­put să se dezvolte. A avut de sufe­rit enorm domeniul HoReCa. Mulți comercianți și-au pierdut afacerile din cauza restricțiilor. Însă restricțiile erau doar pentru unii, în timp ce alții o duceau tot într-un cântec, organi­zând petreceri, nunți sau marșuri cu participarea a sute de oameni.

Mai mult ca atât, conform unor pronosticuri, se așteaptă că R. Mol­dova va avea cel mai profund declin economic din ultimii 25 de ani. Din păcate, avem ce avem. Disciplina în țară este permisivă sau, altfel spus, interdicțiile sunt selective. Pentru unii, care nu au rude sau apropiați și au ieșit la magazin după pâine, au fost aplicate amenzi de 22 de mii de lei, iar alții, în plină pandemie, au chefuit la nunți și nu li s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că mulți s-au infectat cu Covid, pe care tot sărmanii medici extenuați și prost plătiți au trebuit să-i trateze.

 

Din cauza pandemiei, în perioada următoare, se așteaptă cel mai profund declin economic din ultimii 25 de ani

 

Totodată, populația este chemată să poarte măști de protecție, în timp ce conducătorii de prim rang ignorează acest lucru. Și iarăși, revenind la cunoscuta maximă putem zice că peștele de la cap se strică. Omul simplu este derutat. Nu știe cum să procede­ze, ce să facă. Să poarte totuși masca sau nu? Să se protejeze sau nu? Dacă conducerea spune una, iar medicii – alta.

Astăzi, s-a ajuns la o altă aberație, care nu are nici o explicație logică. Din 30 noiembrie, se instituie sta­rea de urgență. Din lista întreprinderilor/instituțiilor care vor fi închise sunt și centrele de cultură, teatre­le. Deși ele nu prezintă nici un pericol. Oamenii stau în sală cu măști, respectând distanța socială. Asta în afară de faptul că orice persoană este verificată la intrare dacă are sau nu febră. În același timp, resta­urantele, barurile, unde lumea nu respectă nici cele mai elementare norme de protecție, vor fi deschise până la ora 22.00. Sau un alt pericol major, care este transportul public. Lumea se înghesuie, în special, în orele de vârf și stau nas în nas, respiră, poate, aer în care virusul se plimbă în voie, unii călători purtând masca sub nas… În cazul dat, nici o mască nu te mai protejează. Și atunci apare întrebarea rezonabilă: ori introducem restricții și le respectăm cu toții până la unul, ori doar ne jucăm cu restricționarea și ne prefa­cem că luăm măsuri pe care, chipurile, le respectăm, și continuăm și mai departe să fim iresponsabili, in­clusiv cei care aprobă acestea restricții. Ca până la urmă medicii să cadă obosiți, să moară în prima linie, că doar au depus Jurământul lui Hipocrate, sistemul medical ajungând în colaps total.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand