Сonfidenţialitatea în contractul individual de muncă
Foto: ziaruldeiasi.ro
| Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. | |
| La întrebările primite la redacţie va răspunde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA. | |
 |
Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39 |
| Luni şi joi de la 14.00-16.00. | |
Clauza de confidenţialitate din contractul individual de muncă
|
|
La angajare în calitate de agent imobiliar, angajatorul a inclus în contractul individual de muncă clauza de confidențialitate. Ce reprezintă aceasta?
Adelina Rusu, Chișinău |
Conform art. 53 din Codul muncii, prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi timp de cel mult un an după încetarea acestuia, să nu divulge date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în perioada executării contractului individual de muncă, în condiţiile stabilite de regulamentul intern al unităţii, de contractul colectiv sau de cel individual de muncă. Nerespectarea clauzei de confidenţialitate atrage obligarea părţii vinovate la repararea prejudiciului cauzat.
Astfel, respectarea clauzei de confidențialitate se referă în măsură egală la ambele părți ale contractului individual de muncă (angajator și salariat) și fiecare dintre ele poartă răspundere pentru divulgarea informației confidențiale.
Contractul de drept civil și cel individual de muncă
|
|
Prin ce se deosebește contractul de drept civil de contractul individual de muncă?
Boris Gherța, Bălți |
Potrivit art. 45 din Codul muncii, contractul individual de muncă se definește ca o înţelegere dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de Codul muncii, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.
Or, această definiție permite de a evidenția diferența contractului individual de muncă de contractele de drept civil cu folosirea muncii (de antrepriză, prestarea serviciilor, de mandat etc.), a căror esență constă în faptul că prin contractul individual de muncă se reglementează procesul de muncă (raport latent), iar în conformitate cu contractul de drept civil – transpunerea materială a activității de muncă după rezultatul final (raport de o singură dată). Suplimentar la aceasta, potrivit contractului individual de muncă, munca trebuie să fie executată de către salariat doar personal; potrivit contractului de drept civil, lucrul poate fi pus (încredințat) de către executor pe seama altor persoane.
Important de menționat este că unii angajatori încheie așa-zisele „acorduri de muncă”. Alin. (3) al art. 2 din Codul muncii prevede că în cazul în care instanţa de judecată stabileşte că, printr-un contract civil, se reglementează de fapt raporturile de muncă dintre salariat şi angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislaţiei muncii.
Cu alte cuvinte, această dispoziție legală preîntâmpină angajatorul să nu încheie așa-zisele „acorduri de muncă”, deoarece în cazul apariției unor situații conflictuale între părți (cu privire la problema acordării concediului, plata indemnizației în legătură cu traumatizarea în procesul de muncă și altele) cu examinarea lor în instanța de judecată, cea din urmă poate sau ar putea stabili existența nu a raporturilor civile, ci a raporturilor de muncă, reglementate de prevederile legislației muncii.
