Сonfidenţialitatea în contractul individual de muncă. Contractul de drept civil vs. individual de muncă

Сonfidenţialitatea în contractul individual de muncă
Foto: ziaruldeiasi.ro

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze.
La întrebările primite la redacţie va răs­punde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA.
	Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39
	Luni şi joi de la 14.00-16.00.

Clauza de confidenţialitate din contractul individual de muncă

Conform art. 53 din Codul muncii, prin clauza de confidenţia­litate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi timp de cel mult un an după încetarea acestuia, să nu divulge date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în perioada executării contractului individual de muncă, în condiţiile stabili­te de regulamentul intern al unităţii, de contractul colectiv sau de cel individual de muncă. Nerespectarea clauzei de confidenţialitate atrage obligarea părţii vinovate la repararea prejudiciului cauzat.

Astfel, respectarea clauzei de confidențialitate se referă în măsu­ră egală la ambele părți ale contractului individual de muncă (an­gajator și salariat) și fiecare dintre ele poartă răspundere pentru divulgarea informației confidențiale.

Contractul de drept civil și cel individual de muncă

Potrivit art. 45 din Codul muncii, contractul individual de mun­că se definește ca o înţelegere dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de Codul muncii, de alte acte normative ce conţin norme ale drep­tului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.

Or, această definiție permite de a evidenția diferența contrac­tului individual de muncă de contractele de drept civil cu folosirea muncii (de antrepriză, prestarea serviciilor, de mandat etc.), a că­ror esență constă în faptul că prin contractul individual de muncă se reglementează procesul de muncă (raport latent), iar în con­formitate cu contractul de drept civil – transpunerea materială a activității de muncă după rezultatul final (raport de o singură dată). Suplimentar la aceasta, potrivit contractului individual de muncă, munca trebuie să fie executată de către salariat doar personal; po­trivit contractului de drept civil, lucrul poate fi pus (încredințat) de către executor pe seama altor persoane.

Important de menționat este că unii angajatori încheie așa-zisele „acorduri de muncă”. Alin. (3) al art. 2 din Codul muncii prevede că în cazul în care instanţa de judecată stabileşte că, printr-un con­tract civil, se reglementează de fapt raporturile de muncă dintre salariat şi angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legis­laţiei muncii.

Cu alte cuvinte, această dispoziție legală preîntâmpină angajato­rul să nu încheie așa-zisele „acorduri de muncă”, deoarece în cazul apariției unor situații conflictuale între părți (cu privire la problema acordării concediului, plata indemnizației în legătură cu traumati­zarea în procesul de muncă și altele) cu examinarea lor în instanța de judecată, cea din urmă poate sau ar putea stabili existența nu a raporturilor civile, ci a raporturilor de muncă, reglementate de prevederile legislației muncii.