
Foto: vocea.md
În cadrul unui seminar, experţi din Austria au prezentat liderilor sindicali din Moldova motivele crizei economice mondiale şi repercusiunile ei asupra situaţiei social-economice din ţările afectate. Deoarece şi în Republica Moldova se resimte criza, ei au recomandat Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) să elaboreze programe concrete pentru a evita eventualele politici de austeritate şi să se consolideze mai mult în apărarea intereselor salariaţilor.
Potrivit lui Stefan Schulmeister, expert al Institutului Austriac de Cercetări, criza economică nu este altceva decât criza datoriilor publice, situaţie care a parvenit, nemijlocit, din cauza intereselor anumitor grupuri de oameni. În general, dorinţa acestora de a face bani nu din investiţii în economia reală, ci din fluctuaţiile de curs ale dolarului american au alimentat cel mai mult îndatorarea excesivă a acestora. În rezultat, ţările sărace, au devenit şi mai sărace, iar cel mai mult au avut de suferit salariaţii. „Pieţele financiare au speculat mereu cu datoriile publice. Mai ales, în ultimii trei-patru ani, creditorii au impus dobânzi majorate pentru unele ţări din Europa de Sud şi au obţinut profituri impunătoare. Şi ţările respective s-au înglodat în datorii publice, cu atât mai mult cu cât au impus populaţiei măsuri de austeritate”, explică expertul. Cu toate acestea, Stefan Schulmeister atenţionează că şomajul şi datoriile publice trebuie înţelese în sens mai larg decât o consecinţă a crizei, căci la mijloc sunt un şir de motive sistemice.
![]() |
O coaliţie dintre Guvern şi sindicate poate avea un impact benefic asupra situaţiei social-economice |
„În majoritatea ţărilor lumea este iritată, căci nu există siguranţa unui loc de muncă şi asigurarea unei pensii statale. Sindicatele din Europa cer pensii asigurate de stat, căci fondurile de pensii private se vând la bursele de valori sau pot falimenta în condiţiile unei economii precare”, a menţionat Sepp Wall-Straser, expert al Federaţiei Sindicale din Austria (OGB).
În acelaşi timp, în tot mai multe ţări se discută şi chiar se cere introducerea salariului minim pentru a oferi populaţiei mai multă siguranţă de viitor. Ţările nordice, spre exemplu, au o altă viziune şi insistă asupra posibilităţii negocierii salariilor şi încheierii contractelor colective de muncă.
Sindicatele cer menţinerea locurilor de muncă
Preşedintele CNSM, Oleg Budza susţine că ţara noastră suportă aceleaşi consecinţe ale crizei ca şi ţările europene, de aceea „Experienţa colegilor noştri este extrem de importantă pentru noi, cu atât mai mult că sindicatele din Austria sunt foarte puternice. Ştim bine un lucru – criza poate fi diminuată numai prin atragerea investiţiilor în economia naţională, crearea locurilor de muncă şi oferirea salariilor bune. În caz contrar, populaţia Republicii Moldova va migra şi mai mult peste hotare”, a menţionat Oleg Budza.
Experţii au calificat rolul sindicatelor ca fiind foarte important şi au recomandat CNSM să consolideze, în primul rând, securitatea socială, dacă se doreşte îmbunătăţirea situaţiei economice din ţară.
„Rolul sindicatelor în diminuarea crizei este foarte important, deoarece în această perioadă interesele angajaţilor şi prestările serviciilor sociale scad. Diferenţele sunt în toate ţările UE şi noi vedem că angajaţii suferă în diferite ţări în mod diferit. Spre exemplu, în ţările din Europa de Sud, angajaţii suferă mai mult decât angajaţii din ţările de vest, dar noi cunoaştem că în UE standardele trebuie să fie aceleaşi şi trebuie să facem tot posibilul ca să creştem şi să menţinem angajarea în câmpul muncii a salariaţilor. Este important ca toţi sindicaliştii să se unească, nu putem obţine succes doar la nivel naţional, trebuie să acţionăm la nivel de uniune şi să ne facem auziţi. Astfel, să schimbăm cursul politic şi să luptăm pentru interesele angajaţilor”, a spus Oliver Ropke, şeful Biroului din Bruxelles al OGB. Totodată, el a menţionat că o coaliţie dintre Guvern şi sindicate poate avea un impact foarte benefic asupra situaţiei social-economice a populaţiei.