5 December 2024
Chisinau
Social

Sindicatele solicită majorarea salariului minim în sectorul bugetar

Loading
Social Sindicatele solicită majorarea salariului minim în sectorul bugetar
Sindicatele solicită majorarea salariului minim în sectorul bugetar
Vocea poporului

Așa precum am menționat în nu­mărul trecut, Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindi­catelor (CNSM) a discutat, recent, propunerile de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Astfel, membrii Comitetului Confederal al CNSM, de comun acord cu centrele sin­dicale național–ramurale, au venit cu un șir de propuneri de modificare a Legii în cauză.

„Una dintre acestea se referă la majo­rarea valorii minime a salariului lunar cal­culat în sectorul bugetar până la 3100 de lei, față de 2200 de lei, cât este în prezent. Aceasta a fost deja convenită de sindicate și patronate la nivel național și înaintată Guvernului, care urmează să se pronunțe pe marginea acestei solicitări comune a partenerilor sociali – sindicate și patrona­te. Urmare a modificării propuse, salariul lunar minim pentru o funcție cu durata normală a timpului de muncă  în sectorul bugetar urmează a fi stabilit în mărime de 3100 de lei, în creștere cu 40,9% față de mărimea actuală, fapt ce va permite in­clusiv creșterea defalcărilor către buge­tul public național din impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale și prime­le de asigurare obligatorie de asistență medicală. Scopul propunerii este de a con­tribui la restabilirea corectitudinii la retri­buirea muncii în raport cu studiile deținute conform prevederilor art. 132 din Codul educației, care stabilește Cerinţele mini­me de calificare pentru ocuparea funcţiilor didactice şi ştiinţifico-didactice. De ase­menea, urmare a majorării salariilor, se va elimina discriminarea în retribuirea muncii cadrelor didactice”, se precizează în docu­ment.

 

Premiu anual pentru rezultate

Suplimentar, CNSM solicită amendarea legislației în vigoare în vederea asigurării acordării premiului anual pentru rezulta­tele anului 2020 și 2021 personalului din sectorul bugetar. Potrivit art. 211 din Le­gea 279/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, „Personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității în anul de gestiune, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv”.

Cu toate acestea, în anul 2020, prin Hotărârea de Guvern privind acordarea premiului anual personalului din unitățile bugetare pentru rezultatele activității în anul 2019 și abrogarea Hotărârii Guver­nului cu privire la plata premiului anual personalului din unitățile bugetare, a fost acordat premiul anual doar pentru rezul­tatele activității în anul 2019, iar pentru anul 2020, premiul în cauză nu a fost achi­tat.

Anterior, sindicatele au  atenționat asupra necesității acordării premiului anu­al, inclusiv pentru rezultatele anului 2020, în așa fel asigurându-se o continuitate a măsurilor de stimulare salarială a perso­nalului din sectorul bugetar.

„Cu regret, constatăm că la elabora­rea proiectului bugetului de stat pentru anul 2021 nu au fost prevăzute mijloa­ce financiare  nici pentru acordarea pre­miului anual pentru rezultatele activității desfășurate în anul 2021 și, respectiv, în angajamentele de politici salariale ale bu­getului de stat pentru anul 2021 nu se re­găsesc mijloace care ar ține de achitarea acestuia. În context, solicităm urgentarea rectificării Legii bugetului de stat pentru anul 2021, asigurând alocarea mijloacelor financiare necesare, iar în caz de necesita­te, inclusiv amendarea cadrului legal pen­tru garantarea acordării premiului anual salariaților din sectorul bugetar pentru rezultatele anilor 2020 și 2021”, conchid autorii modificărilor.

Membrii Comitetului Confederal al CNSM au discutat și alte chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric, care vizează miș-carea sindicală pentru următoarea peri­oadă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand