5 December 2024
Chisinau
Social

Sindicatele din toată lumea și-au concentrat eforturile pentru a proteja salariații

Loading
Social Sindicatele din toată lumea și-au concentrat eforturile pentru a proteja salariații
Sindicatele din toată lumea și-au concentrat eforturile pentru a proteja salariații
zoom.com

În urma cu doi ani, am început să trăim ceea ce până atunci am văzut doar în filme. Viața normală de până la pandemie s-a transformat radical într-o realitate copleșită de frică, nesiguranță, restricții. Totul a avansat cu o viteză extra­ordinară și nu în direcția cea bună. Ceea ce a fost normal până atunci nu mai era vala­bil. Suntem în 2022 și capătul suferințelor încă nu se vede.

Anii de pandemie au fost și sunt dificili inclusiv pentru mișcarea sindicală, impactul pandemiei de coronavirus fiind devastator pentru majoritatea economiilor. Sharan Burrow, secretar general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), a declarat, în cadrul Școlii de Iarnă PERC cu ge­nericul „Pace, muncă și provocări­le stabilității în 2022”, că în aceste condiții lumea muncii are nevoie de un nou Contract Social.

„Modelul economic global a eșuat. Puterea și lăcomia marilor corporații globale au capturat gu­verne care acționează împotriva drepturilor și securității proprii­lor lucrători. Sindicatele vor lupta pentru a se asigura că ocuparea deplină a forței de muncă și munca decentă rămân bazele oricărei eco­nomii, iar un nou Contract Social este un început vital, dacă dorim să recâștigăm încrederea într-o lume fracturată”, a menționat Sharan Burrow.

„Criza globală legată de Covid-19 a afectat întregul continent eu­ropean, milioane de oameni s-au îmbolnăvit și au avut de suferit, iar restricțiile severe privind liber­tatea de circulație și piața muncii au condus la pierderi de locuri de muncă”, a spus, la rândul său, Irakli Petriashvili, președinte al PERC.

Evenimentul, la care au partici­pat peste 100 de lideri și activiști sindicali din Europa și Asia Cen­trală, a fost organizat de Consiliul Regional Pan–European (PERC) al Confederației Internaționale a Sindicatelor, în format online. Confederația Națională a Sindi­catelor din Moldova a fost repre­zentată de Igor Zubcu, președinte al CNSM, și Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

În cadrul Școlii de Iarnă PERC, principalul subiect de discuție l-a constituit schimbările globale în lumea muncii, cauzate de răspun­sul la pandemia de coronavirus și recuperarea în Europa și Asia Cen­trală. Participanții au împărtășit experiența la acest capitol, soluții, perspectivele țărilor pe care le-au reprezentat.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a comunicat, în cadrul Școlii, despre eforturile Confede-rației în domeniul protecției sa-lariaților, membri de sindicat, con­lucrarea cu partenerii sociali în acest sens.

 

E nevoie să fie stabilite noi standarde în lumea muncii

 

„Criza pandemică, amplificată de creșterea prețurilor și a tarifelor la energie, nivelul înalt al inflației, toate au dus la scăderea semni­ficativă a capacităților financiare ale populației și la înrăutățirea situației în domeniul protecției so­ciale. Cu toate acestea, sindicaliștii au reușit să negocieze mai multe modificări la Codul muncii, meni­te să susțină populația afectată de pandemie. S-a reușit, de asemenea, să fie îmbunătățite condițiile de muncă ale salariaților din sistemul sănătății, s-a stabilit o indemnizație unică pentru personalul medical care a avut de suferit de pe urma pandemiei și pentru familiile lor”, a menționat Sergiu Sainciuc.

„Pandemia nu s-a încheiat și tre­buie să fim în continuare vigilenți, însă avem semnale care ne fac să fim optimiști. În perioada pande­mică, sindicatele din toată lumea și-au concentrat eforturile pentru a contribui la protecția salariaților. În diferite regiuni și țări, lucrurile au stat însă diferit, unele fiind afectate într-o măsură mai mare decât alte­le, sporind inegalitățile, condițiile de muncă fiind deteriorate. Este nevoie să stabilim noi standarde în lumea muncii, care ar proteja mai eficient lucrătorii în eventualitatea unor noi pandemii”, a concluzionat Luca Visentini, secretar general al PERC.

Experții Organizației Internaționale a Muncii au prezentat, în ca­drul Școlii, date pentru perioada 2022-2023. OIM prognozează că principalii indicatori economici nu vor atinge nivelul pre-pandemic, iar urmările acesteia vor fi resimțite timp de mai mulți ani.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand