3 October 2024
Chisinau
Social

Sindicatele cer premierului să permită reluarea activității taberelor de odihnă

Loading
Social Sindicatele cer premierului să permită reluarea activității taberelor de odihnă
Sindicatele cer premierului să permită reluarea activității taberelor de odihnă
Vocea poporului

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) se arată indignați în legătură cu sistarea activității instituțiilor de întremare pentru copii și ado-lescenți în perioada estivală a anului 2021. Într-o scrisoare adresată premierului interimar Aureliu Ciocoi, aceștia solicită implicarea în soluționarea problemei, în caz contrar, ei susțin că vor pro­testa.

„Dat fiind faptul că pe 28 aprilie 2021 Curtea Constituțională a anulat instituirea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urma să revadă decizia pri­vind starea activității instituțiilor de întremare pentru copii și adolescenți în perioada estivală a anului 2021 și să promoveze proiectul Hotărârii Guvernului”, se precizează în scrisoarea CNSM.

Potrivit sursei citate, pentru redresarea situației, CNSM a expediat scrisori pe adresa Guvernului Re­publicii Moldova, pe adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

„Până în prezent, însă, am primit răspuns doar de la Ministerului Educației. Pe adresa Guvernului a mai fost înaintată, repetat, o scrisoare, la care, de aseme­nea, nu avem răspuns. E regretabil faptul că examina­rea chestiunii cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2021 s-a tergiversat și proiectul Hotărârii, până în prezent, n-a fost examinat la una dintre ședințele Guvernului. Con­siderăm că activitatea taberelor de zi, în situația pan­demică și, luând în considerare necesitatea respectă­rii măsurilor de prevenire și combatere a infecției de Covid-19, creează un pericol de infectare mai mare, deoarece copiii se află în contact cu diferite persoane (întoarcerea în fiecare zi în familie, drumul tur-retur”, se precizează în scrisoarea CNSM.

Potrivit sursei citate, instituțiile de întremare pen­tru copii sunt situate în zone de agrement, persona­lul didactic și nedidactic permanent să află în tabără, contactul cu persoane din afară este limitat, deoarece părinții și alte persoane nu au dreptul de a întra pe teritoriul taberei.

„Pornind de la cele expuse, insistăm asupra des­chiderii instituțiilor de întremare din țară, care vor respecta cu strictețe măsurile de prevenire și control al infecției Covid-19 și cerințele înaintate de organele abilitate. În caz dacă sindicatele nu vor fi auzite, ne rezervăm dreptul de a organiza acțiuni de protest”, conchide sursa citată.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand