Responsabili de domeniul protecției social-economice din cadrul CNSM și din centrele sindicale național-ramurale au fost instruiți, pe 13 decembrie curent, la un seminar organizat la Chișinău, despre sistemul de protecție social-economică din Uniunea Europeană.
În cadrul seminarului, au fost puse în discuție subiecte privind funcționarea sistemului de securitate în Uniunea Europeană, normele de coordonare a securității sociale și beneficiile pentru salariați, mecanismele aplicate la nivel de UE în domeniul protecției social-economice, inclusiv bune practici în domeniul dat.
Informații despre acestea, dar și alte subiecte, au fost comunicate sindicaliștilor de către Joanna Kaczanowska, specialist în Departamentul securitate socială din cadrul Direcției Generale Ocupare a Forței de Muncă a Comisiei Europene. Participanții au avut oportunitatea de a face schimb de experiență și a fi informați despre principiile aplicate la nivelul UE în domeniul protecției social-economice axate pe tratament egal, respectarea drepturilor salariaților, prevenirea conflictelor de muncă, indicatori și obiective de politici în domeniul protecției social-economice a salariaților și familiilor lor.
Seminarul a fost organizat de CNSM cu sprijinul organizației SOLIDAR Austria și al Ministerului Federal al Afacerilor Sociale, Sănătății, Asistenței și Protecției Consumatorilor din Austria în cadrul unui proiect de cooperare.