Pandemia a dat peste cap activitățile în cele mai multe domenii ale vieții societății. Domeniul culturii nu a fost o excepție în acest sens.
Congresul VII al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din Republica Moldova (FSLC) s-a desfășurat la 7 decembrie curent, în incinta Casei Sindicatelor, după ce a fost contramandat din cauza pandemiei. La lucrările Congresului au participat, conform procedurii stabilite, delegații-membri ai organelor de lucru, reprezentanți ai centrelor și organizațiilor sindicale membre, invitați.
La eveniment a fost prezent și Mihail Hîncu, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova CNSM).
În cadrul Congresului a fost prezentat Raportul de activitate al Consiliului Republican al FSLC pentru perioada anilor 2015-2020, au fost alese organele de conducere și s-au trasat obiectivele strategice pentru următorii cinci ani.
Nadejda Andronic, vicepreşedintă a FSLC, a menționat că, pe parcursul perioadei de referință‚ au fost întreprinse acțiuni în vederea apărării drepturilor și promovării intereselor de muncă ale membrilor de sindicat, majorării salariilor, îmbunătățirii condițiilor de muncă și a aspectelor privind securitatea și sănătatea în muncă în instituțiile din ramură, precum și în vederea instruirii cadrelor și activului sindical și a consolidării organizaționale.
Un obiectiv important al FSLC a fost îmbunătățirea statutului social al salariaților – membri de sindicat
Potrivit raportorului, „un obiectiv important al FSLC a fost îmbunătățirea statutului social al salariaților – membri de sindicat din ramura culturii, deziderat la care se poate ajunge, în primul rând, printr-o salarizare decentă, dar și asigurându-se condiții optime de muncă pentru angajați. În aceste condiții, o bună parte a activității conducerii și activului sindical al FSLC s-a materializat prin mai multe demersuri făcute către instituțiile statului abilitate în rezolvarea acestora”.
Odată cu adoptarea Legii nr. 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, salariații din ramură au beneficiat de:
- Majorări salariale de circa 8-15% anual.
- Majorarea claselor de salarizare pentru unele funcții din domeniul culturii (valoarea creșterii salariale fiind cuprinsă între 920 și 2180 de lei.)
- Introducerea premiului anual în mărime de până la 50 la sută din salariul de bază.
- Majorarea valorii de referinţă de la 1500 de lei la 1650 de lei.
- Stabilirea pentru cadrele didactice cu funcţie de conducere a sporurilor pentru deţinerea gradului managerial: gradul II – 300 de lei, gradul I – 600 de lei, gradul superior – 1000 de lei.
- Majorarea clasei de salarizare cadrelor de conducere cărora li s-au acordat grade manageriale.
- Majorarea normei didactice de la 0,25 la 0,5 pentru conducătorii instituţiilor de învăţământ extraşcolar şi profesional-tehnic etc.
Însă, pe parcurs, au apărut impedimente în aplicarea Legii nr. 270, în special, din partea autorităților publice locale, cum ar fi: modificarea după bunul plac a denumirii funcțiilor, micșorarea nemotivată a unității de salarizare pana la 0,25%, comasarea nejustificată a direcțiilor de activitate și reducerea unităților de personal, rezilierea masivă a contractelor individuale de muncă cu salariații care au împlinit vârsta de pensionare cu limitarea dreptului la o nouă angajare. Soluționarea problemelor salariaților din ramură a necesitat din nou intervenția sindicaliștilor, care în majoritatea cazurilor au reușit să apere drepturile membrilor de sindicat.
O altă realizare importantă, menționată de raportor, este prelungirea termenului Convenției colective la nivel de ramură pentru anii 2017-2020, „care nu numai că a menținut garanțiile și facilitățile tradiționale ale salariaților din ramură, ci multe dintre acestea au fost extinse și îmbunătățite. Astfel, în urma negocierilor colective la nivel de ramură între conducerea FSLC și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, membrii de sindicat au mai obținut următoarele beneficii:
- Completarea, cu un număr mai mare de funcţii, a Anexei nr. 3 privind acordarea concediului suplimentar membrilor de sindicat;
- Menţinerea de 62 de zile calendaristice la acordarea concediului de odihnă anual pentru cadrele didactice membri de sindicat din şcolile de muzică, teatru şi arte plastice;
- Acordarea indemnizaţiei unice pentru tinerii specialişti, absolvenţi ai instituțiilor de învăţământ etc.”
În perioada de după Congresul VI, în realizarea obiectivelor stabilite, menite să asigure protejarea drepturilor şi intereselor profesionale, de muncă, economice şi sociale ale tuturor sindicaliştilor din ramura culturii, s-au remarcat structurile din cadrul FSLC – Biroul de Femei şi Biroul de Tineret, contribuind la identificarea problemelor şi soluţiilor specifice femeilor şi tineretului din cadrul FSLC, reprezentarea şi promovarea drepturilor şi intereselor acestora.
Federația a efectuat monitorizarea permanentă a efectivului său prin acumularea anuală a rapoartelor statistice de la centrele şi organizaţiile-membre. La 1 ianuarie 2020, efectivul sindical al Federaţiei constituia 13383 membri de sindicat sau 82% din numărul total al salariaţilor, întruniţi în 265 de organizaţii sindicale primare şi 37 de centre sindicale ramural–teritoriale din cadrul FSLC. La momentul actual, baza Federației este constituită din 261 organizaţii sindicale primare, din care 210 se află în evidenţa celor 37 de consilii ramurale ale FSLC (centre sindicale ramural-teritoriale) şi 51 de organizaţii sindicale primare în evidenţă directă la Consiliul Republican al FSLC.
Pentru următoarea perioadă de cinci ani, sloganul FSLC este: „Sub steag de cultură, uniți pentru o viață demnă!”. Sindicaliștii își propun să realizeze în continuare misiunea de apărare a drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, să dezvolte procesul de dialog social și să îmbunătățească condițiile de muncă și de salarizare ale acestora, să organizeze activități de instruire a activului sindical și să contribuie la fortificarea centrelor și organizațiilor membre, să promoveze drepturile femeilor și interesele tinerilor din ramură, asigurarea cu venituri decente, creșterea nivelului de trai al salariaților fiind sarcina primordială a FSLC.
Astfel, conform Programului strategic al FSLC pentru anii 2021-2025, în continuare activitatea va fi orientată spre onorarea următoarelor cinci obiective strategice:
- Realizarea politicii și a strategiei de stat pentru dezvoltarea durabilă a ramurii culturii, sprorirea contribuției culturii în dezvoltarea coeziunii sociale. Monitorizarea finanțării instituțiilor de cultură din bugetul de stat și al administrațiilor publice locale, asigurarea funcționării eficiente și calitative a instituțiilor de cultură.
- Consolidarea parteneriatului social, impulsionarea/dezvoltarea dialogului social la nivel de unitate. Realizarea prevederilor Convențiilor colective (nivel național, ramural și teritorial) și a Contractelor colective de muncă (nivel de unitate).
- Contribuirea la perfecționarea cadrului legislativ-normativ ce vizează drepturile salariaților din ramura culturii. Asigurarea respectării drepturilor membrilor de sindicat în raporturile de muncă, a drepturilor sindicale. Sporirea eficienței asistenței juridice acordate centrelor și organizațiilor-membre ale FSLC și membrilor de sindicat ale acestora.
- Asigurarea cu venituri decente și creșterea nivelului de trai al salariaților. Crearea condițiilor inofensive de muncă, asigurarea securității și sănătății la locul de muncă.
- Consolidarea și dezvoltarea FSLC, activizarea lucrului în organizațiile sindicale primare și fortificarea centrelor sindicale ramural-teritoriale. Perfecționarea și intensificarea activităților de instruire, formare continuă și informare a activului sindical și a membrilor de sindicat.
Spre finalul lucrărilor forului, prin votul a 57 de delegați (din 58 de delegați în total), au fost adoptate documentele Congresului VII al FSLC, a fost aleasă o nouă componență a Comisiei de Cenzori și s-au validat împuternicirile membrilor Consiliului Republican al FSLC.
În urma votului, Nicolae Garaz a fost reales în funcția de președinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură, iar Nadejda Andronic a fost reconfirmată în calitate de vicepreședinte al FSLC.